Comitetul Executiv al UEFA a stabilit stadioanele care vor gazdui viitoarele finale ale Champions League, Women’s Champions League, Europa League și Conference League.
UEFA Liga Campionilor 2026: Budapesta, Puskás Aréna 2027: Decizie suspendată până în septembrie, sub rezerva transmiterii de către Federația Italiană de Fotbal a informațiilor privind planurile de renovare a stadionului San Siro din Milano.
UEFA Europa League 2026: Istanbul, Beşiktaş Park 2027: Frankfurt, Stadion Frankfurt
FRF s-a înscris în această cursă cu candidatura Arenei Naționale pentru găzduirea Finalei UEFA Europa League în 2026 sau 2027. Bucureștiul a fost devansat de Istanbul și de Frankfurt. Federația Română de Fotbal va face eforturi să deruleze proiectele antamate cu ocazia candidaturii în direcțiile Fotbal, Business, Comunitate, Sustenabilitate și Inovație. Acestea formează platforma prin care contribuim la dezvoltarea cluburilor de fotbal din România. De asemenea, FRF va continua să candideze pentru găzduirea unor importante competiții fotbalistice internaționale. Următorul turneu organizat în România este UEFA EURO U19 din 2025.
UEFA Conference League 2026: Leipzig, RB Arena 2027: Istanbul, Beşiktaş Park
UEFA Women’s Champions League 2026: Oslo, Ullevaal Stadion 2027: O nouă procedură de licitație va fi deschisă, deoarece Germania a fost deja desemnată pentru finale în 2026 și 2027 și, prin urmare, oferta de la Stuttgart nu a putut fi luată în considerare.