Fotbal Intern

Analiză FRF – Liga 2// Cifrele jucătorilor U20 în primele 15 etape ale sezonului

Published on

Un număr de 154 de jucători eligibili U20 au bifat minute în acest sezon de Liga 2 casa Pariurilor, unii dintre aceștia fiind titulari în formațiile pentru care evoluează.

Progresul Spartac este formația care a apelat cel mai des la jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2003 sau mai tineri, 18 din totalul de 34 de jucători folosiți de bucureșteni, mai mult de jumătate, fiind U20. Aceștia sunt urmați de AFK Csikszereda, care a folosit 11 jucători U20 în cele 15 etape de campionat, pe ultima treaptă a podiumului regăsindu-se patru formații, toate cu câte 9 jucători U20 folosiți: CSC Dumbrăvița, Corvinul Hunedoara, Campionii FC Argeș și CSM Alexandria.

La polul opus se găsesc echipele Concordia Chiajna, cu 4 jucători, CSA Steaua, Unirea Slobozia și Viitorul Pandurii cu câte 5 jucători, respectiv CSC 1599 Șelimbăr și Ceahlăul Piatra Neamț cu 6 jucători.

Trei jucători Under în topul integraliștilor

Un jucător de câmp și doi portari sunt printre jucătorii cei mai folosiți în acest sezon. Mario Tudose (foto articol), fundașul celor de la Campionii FC Argeș, și portarii Denis Oncescu, de la Concordia Chiajna, și Alexandru Roșca, de la CSC 1599 Șelimbăr.

FOTO FRF: Valentin Macrea/SPORT PICTURES

Următorul, ca număr de minute jucate în acest sezon, este fundașul celor de la CSM Reșia, Sergiu Rimovecz, cu 1279 minute bifate în campionat. Internaționalul U20 a fost titular în 14 din cele 15 meciuri, având un singur meci început ca rezervă.

În urma lui se află Adrian Godja, fundaș de asemenea, care a strâns 1203 minute pentru Viitorul Pandurii.

Liderul dă și cel mai bun tânăr marcator

Cel mai prolific tânăr marcator în prima parte a sezonului este Raul Rotund, jucătorul fruntașei CSC 1599 Șelimbăr. Acesta a marcat 4 goluri, trei din postura de titular și unul venind de pe banca de rezerve.

Alți patru jucători U20 au marcat de trei ori în primele 15 etape: David Maftei și Alin Raicu (ambii de la CSA Steaua), Andreas Burcea (Concordia Chiajna) și Valentin Dumitrache (Gloria Buzău).

De remarcat că atât Mario Tudose, cât și Raul Rotund, sunt născuți în 2005, aceștia fiind în acest sezon eligibili pentru naționala U19!

Cei mai tineri jucători din acest sezon

Progresul Spartac oferă primii doi „mezini” în acest sezon de Liga 2! Deian Geană, cel mai tânăr jucător din acest sezon după primele 15 etape, și-a făcut debutul în meciul cu CSM Slatina din etapa a 15-a, intrând pe teren în minutul 79, la 14 ani și 191 zile!

Este urmat de Vlad Istrate, debutant în același meci, la 15 ani și 53 zile. Pe ultima treaptă a podiumului se situează Andrei Toroc, jucător ajuns în această pauză competițională în Italia, la academia Bologniei! În prima parte a sezonului, acesta a strâns 12 meciuri în tricoul celor de la CSC Dumbrăvița, bifând 675 minute, o medie de 56 de minute pe meci, debutând în tricoul bănățenilor în etapa a 3-a, la 16 ani și 35 zile. Acesta a reușit și un gol în acest sezon, în victoria timișenilor cu Progresul Spartac.

În continuare, îl regăsim pe listă pe Yanis Pîrvu, jucătorul celor de la Campionii  FC Argeș, care a bifat primele minute în acest sezon la 16 ani și 125 zile. În cele 9 meciuri jucate are în cont un gol și o pasă de gol, ambele realizări fiind reușite după ce a început meciul ca rezervă.

Cristian Domil, jucător al celor de la CSM Reșița, este următorul pe lista tinerilor jucători ai sezonului în cel de-al doilea eșalon fotbalistic. Acesta a debutat cu un gol de 3 puncte în meciul cu CSC Dumbrăvița din etapa a 3-a, la 16 ani și 153 zile.

Singurul jucător ce a început ca titular în toate cele 15 meciuri din acest sezon pentru Unirea Dej a fost Victor Stancovici. La debutul sezonului, în prima etapă, acesta avea 16 ani 165 zile!

Sursa// FRF

Popular Posts

Exit mobile version