Gloria Băneasa (Liga 3, Seria 3, locul 7) a anunțat instalarea lui Costin Lazăr în funcția de antrenor principal. Lazăr le-a mai antrenat pe Cetatea Turnu Măgurele și Muscel Câmpulung.
În cariera sa de jucător a jucat pentru Sportul Studențesc, Rapid, PAOK, Iraklis, Panetolikos și Voluntari. A îmbrăcat de 32 de ori tricoul echipei Naționale.
Sâmbătă, 17 februarie, ora 11.00, Gloria Băneasa va susține un amical cu Metaloglobus, pe terenul formației din eșalonul secund.
Știința Miroslava (Liga 3, Seria 1, locul 4) a perfectat transferul portarului Ianoș Brînză (25 ani), care în prima parte a sezonului s-a aflat în lotul CSM Alexandria (Liga 2), dar pentru care nu a apărat în nicio partidă. Tot la formația antrenată de Tibor Selymes au ajuns și portughezii de origine africană (Guinea Bissau) Mendes Feliciano Juano (mijlocaș central) și Canicio Mangar Gomes Antoniozinho Costa (fundaș central). Ambii vin de la Dacia Unirea Brăila.
CSM Bacău (Liga 3, Seria 1, locul 2) a învins într-un amical disputat ieri, miercuri 14 februarie, pe KSE Tg. Secuiesc (Liga 3, Seria 5, locul 6), cu scorul de 1-0.Giani Unghianu a marcat golul victoriei, din penalty.
CSM Cetatea Turnu Măgurele (Liga 3, Seria 6, locul 1) și CSM Alexandria (L2) vor disputa mâine, 16 februarie, o nouă partidă de verificare, de la ora 12.00, pe stadionul Municipal din Turnu Măgurele.
Amical de lux la Focșani, mâine, 16 februarie, ora 15.00, între formația locală CSM 2007, ocupanta locul 2 în Seria 2 – Liga 3, și Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 2). Formația pregătită de Cristi Pustai s-a întărit considerabil în această iarnă și are ca prim obiectiv calificarea în play-off.
Gilortul Târgu Cărbunești va bifa sâmbătă, 17 februarie, cel de-al cincilea meci de pregătire din această iarnă. Adversara Gilortului (locul 8 în Seria 7 – Liga 3) va fi formația de Liga IV-a Gorj, Vulturii Fărcășești, a IV-a. Partida se va disputa pe stadionul „Cristinel Răducanu”, ora 12.00.
ASC Olimpic Zărnești, liderul Serie 5 din Liga 3, va disputa sâmbătă, 17 februarie, primul amical din această iarnă pe propriul teren. Olimpicii îi vor avea ca adversari pe brașovenii de la ACS Kids Tâmpa Brașov (Liga 3, Seria 5, locul 5). Partida va începe la ora 10.30.
ACS Mediaș (Liga 3, Seria 9, locul 2) continuă să transfere! În această seară, conducerea clubului medieșean l-a prezentat pe fundașul central Berkeczi Attila Csongor (23 ani),
Acesta a ajuns la Mediaș după un acord de transfer cu formația AFC Odorheiu Secuiesc. Formația mediașeană va disputa sâmbătă, 17 februarie, o partidă de verificare la Reghin, cu formația locală Avîntul, locul 8 în Seria 9 din Liga 3.