Selecționerul Mihai Silvășan a anunțat ieri lotul de 12 jucatori care va fi înscris pe foaia oficială a partidei cu Luxemburg, programat joi, 22 februarie, de la ora 19:00, în BTarena din Cluj-Napoca, în cadrul pre-calificărilor europene pentru Cupa Mondială FIBA din 2027:
La primul meci pe banca tehnică a echipei naționale, Mihai Silvășan a decis să păstreze în lotul final pentru meciul contra Luxemburgului doi tineri jucători: Tudor Șomăcescu (18 ani) si Codruț Dinu (17 ani peste cinci zile). Cei doi au mari șanse să bifeze primele lor minute de joc pentru reprezentativa de seniori.
foto// facebook – Baschet Rapid
Biletele se vor putea achiziționa și fizic, de la casa de bilete a BTarena, la prețul de 25 lei. Elevii, studenții și pensionarii pot solicita tichete la prețul de doar 10 lei, în baza unui act doveditor (carnet vizat la zi sau, respectiv, cupon de pensie). De asemenea, vânzările online continuă, până la ora meciului, peEntertix.ro si MyTicket.ro.
Federația Română de Baschet informează că va fi oficiată de un trio de arbitri format din Mehmet Sahin (Turcia), Nemanja Ninkovic (Serbia) si Josip Mikulic (Croația), comisarul FIBA al întâlnirii fiind bulgarul Orlin Nikolov. Meciul se vede în direct, de la ora 19:00, pe DigiSport 3 și Prima Sport 3.