S-a reluat Liga 2. Partida Concordia Chiajna vs Ceahlăul Piatra Neamț – ambele formații cu obiectiv declarat calificarea în play-off – au deschis runda a 16-a.
Matei Moraru (18 ani, ex-România U17), împrumutat de la Universitatea Cluj, i-a adus Ceahlăului victoria în partida cu Concordia Chiajna, prin golurile marcate în minutele 7 și 50.
Tânărul winger stânga s-a aflat în această seară la a 5-a partidă în tricoul Ceahlăului, pentru care a marcat deja de 4 ori!
Minutul 70 – GOL CONCORDIA – Andrei Bălan înscrie cu latul, lânga bara din dreapta, și Concordia revine în meci. Este 1-2!
Minutul 50 – GOL CEAHLĂUL – Matei Moraru semnează „dubla” printr-un șut din interiorul careului, de la aproximativ 13 metri. Este 0-2!
Minutul 7 – GOL CEAHLĂUL – Matei Moraru driblează elegant un adversar, un-doi cu Llullaku, pătrunde în interiorul careului și șutează plasat la colțul lung. Concordia vs Ceahlăul 0-1!