Florinel Coman a marcat două goluri în partida cu FC Voluntari și FCSB a obținut toate punctele pe stadionul „Anghel Iordănescu”.
Astfel Coman a ajuns la 14 goluri marcate în acest campionat, egalându-l pe colegul său, Darius Olaru, în clasamentul golgeterilor. Pe locul trei se situează Dan Nistor (Universitatea Cluj).
„Un meci întors de echipă, l-am tratat superficial în prima repriză, lipsiți de determinare, lipsiți de curaj.
Elias Charalambous a schimbat tactica la pauză și i-a ieșit, chiar e tare.
Da, o seară perfectă, dar trebuia să bne facem meciul ușor din primele minute, e bine că n-am căzut psihic la pauză și am reușit să intrăm bine în repriza a doua.
La început a fost grea reîntâlnirea cu Colțescu, apoi a fost prietenos.
Ne va aștepta un meci foarte greu cu Petrolul, dar trebuie să călcăm pe cadavre și să ieșim campion!.”, a declarat Florinel Coman, la finalul meciului de la Voluntari.