Fostul lider mondial a câștigat procesul împotriva celor de la ITIA și a reușit să obțină micșorarea perioadei de suspendare la nouă luni.
Perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022, iar în urma deciziei TAS de astăzi, marți 5 martie, Simona Halep poate juca din nou tenis, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
Audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au avut loc în perioada 7-9 februarie. Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă, iar ulterior cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei.