FCU Craiova a pierdut în deplasarea de la Botoșani, scor 1-4, după ce la pauză se afla în avantaj. Aurelian Chițu, atacantul formației oltene, a primit două cartonașe galbene în doar cinci minute și a fost eliminat. Astfel, formația sa a evoluat în inferioritate numerică din minutul 7o, iar gazdele au punctat de 3 ori!
”Nu ştiu cum să încep. Aş vrea să spun că la începutul meciului domnul arbitru mi-a spus că nu vrea să iasă în evidenţă, că noi treuie să ieşim în evidenţă. Este ruşinos. Mâine se va trece cu vederea şi se va uita tot.
A. Chițu – arhivă – foto – playsport.ro
Nici nu a fost vorba de penalty. Cartonaş roşu nu mai zic. Doar dacă vrei să ieşi în evidenţă cum ai zis să nu faci la începutul meciului. Ce să mai zic. A stricat jocul. Noi am jucat foarte bine 40-60 de minute.
Poate dai fault. Niciodată nu poţi să dai roşu. Altfel, ne lăsăm toţi de fotbal. E un moment foarte greu pentru noi. Parcă nu avem voie să câştigăm. Aş vrea să se spună ceva, să se facă ceva.
Am început mai greu repriza a doua. Dacă dai acel penalty… Nu mai avem voie să ne atingem, nu mai suntem bărbaţi. Şi acest domn arbitru este… Şi cei de la Botoşani au stat numai pe jos. Nu am ce să le spun lor.”, a declarat Aurelian Chițu la finalul partidei.