Partidă spectaculoasă oferită de FCSB și Rapid, peste media campionatului, în ultima etapă din turul play-off-ului. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-2), cu trei goluri înscrise în primele 16 minute și alte două anulate în prima repriză. Niciuna dintre formații nu s-a declarat mulțumită de arbitraj, Rapidul având toate motivele să reclame și faza care a dus la restabilirea egalității. Reluările au demonstrat că Olaru a șutat în minge după ce aceasta a ieșit din teren.
Darius Olaru a deschis scorul în minutul 10, însă kosovarii Krasniqi și Rrahmani au întors rezultatul în doar 4 minute. Pe finalul reprizei, FCSB l-a pierdut pe Vlad Chiricheș, accidentat la mână. Dawa i-a luat locul și a făcut-o bine, reușind în repriza a doua să-l țină la respect pe Rrahmani.
La pauză, David Miculescu, autorul unei ratări monumentale, cu capul, din trei metri, i-a lăsat locul lui Alex Băluță, iar olteanul a marcat pentru 2-2, în minutul 57.
Viitoarea campioană a încercat să câștige partida, însă șuturile lui Florinel Coman, patru la număr, nu au prins cadrul porții rapidiste, care l-a pierdut la mijlocul reprizei pe Hromada, fractură de claviculă.
foto – platsport.ro
Au marcat: D. Olaru (10). A. Băluță (57) – Krasniqi (12), Rrahmani (16)