Fotbal Intern

Superliga Feminină// La jumătatea play-off-ului, Farul este lider. „U” Cluj a urcat pe locul 2

Published on

În acest weekend au fost programate partidele rundei a VI-a a Superligii Feminine. Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie la limită împotriva lui FK Csikszereda, scor 1-0, și să păstreze în continuare șanse mari la campionat, aflându-se la o distanță de doar trei puncte față de liderul Farul Constanța.

Cu victoria de sâmbătă, Universitatea Cluj a ajuns la 4 victorii din 6 meciuri în acest play-off.

Farul Constanța s-a desprins în clasament, punând o distanță de 3 puncte între ea și urmăritoarele sale de pe podiumul SuperLigii.

Politehnica Timișoara a ajuns la a cincea înfrângere consecutivă în campionat, continuând seria de rezultate negative. Timișorencele coboară pe poziția 3, la egalitate de puncte cu Universitatea Cluj și la trei de Farul Constanța.

În play-out, CS Gloria 2018 BN continuă seria succeselor și își consolidează prima poziție în clasament, după victoria categorică împotriva celor de la CSM Alexandria.

ACS Banat Girls câștigă și ea la Târgu Mureș și pune o distanță de 8 puncte între ea și principala urmăritoare, CSM Alexandria.

REZULTATELE – RUNDEI a VI-a:

Play-off// FK Csikszereda – Universitatea Cluj 0-1/ A marcat: Ioana Bălăceanu

Play-off/ Politehnica TM – Farul Constanța 0-2/ A marcat: Estelle Gnaly (2)

Play-out/ CS Gloria 2018 BN – CSM Alexandria 3-0/ Au marcat: Corina Colibaba (2), Bianca Ienovan

Play-out/ ACS Târgu Mureș – ACS Banat Girls 1-2/ Au marcat: Melisa Șodinca (2) – Lucia Meleacă

sursa și foto/ FRF

Popular Posts

Exit mobile version