Din Voleu

Rezultatele l-au obligat să-și schimbe discursul/ Sabău: „Nu o să mai accept și nu o să mă mai mulțumesc să mă lupt la retrogradare!”

Published on

Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul Universității Cluj, s-a prezentat la conferința de presă cu un discurs schimbat. Era și normal. Ultimele trei rezultate, înfrângeri pe linie, l-au adus în situația de a-și reconsidera cuvintele față de jucătorii săi și nu numai.

„E o lipsă totală de încredere, în momentul de față. Am fost acolo sus, pentru play-off, am pierdut acel moment. Apoi am irosit posibilitatea să jucăm o finală. La fel, am pierdut. Și, îți pierzi încrederea, ăsta e adevărul.

Din antrenor apreciat, respectat, ești un nimeni acum! Din jucători apreciați, respectați, încurajați tot timpul, acum sunt jucători foarte slabi… Sper să revenim echipa ce a câștigat respectul oamenilor. Depinde de noi cum vom reacționa.

E o perioadă foarte grea, dar nu trebuie să cedăm. Am mare încredere că nu se pune problema să retrogradăm sau să ajungem să jucăm baraj! Am încredere în jucători. E o situație grea, avem sprijinul conducerii, al diverșilor oameni, care ne trimit mesaje de încurajare. Cum sunt și oameni care ne denigrează, e o realitate pe care trebuie s-o acceptăm.”

Miercuri, de la ora 19.45, în cadrul rundei a VI-a a paly-out-ului SuperLigii, Universitatea Cluj primește vizita Politehnicii Iași. În sezonul regulat, moldovenii le-au luat clujenilor toate punctele!

Neluțu Sabău este încrezător în propriile puteri și consideră că îndeplinirea obiectivului, locul 7, primul din play-off, este posibil. În același timp, antrenorul Universității a anunțat că la anul lucrurile trebuie să arate altfel.

„La mine nu se pune problema să mă susțină, să nu mă susțină. Nu am nevoie de lucrul acesta.

La mine, dacă se găsesc soluții mai bune și au alte variante mai bune, sunt dispus să plec și chiar să vin cu bani de acasă să ajut echipa. Aici nu punem sub semnul întrebării «pleacă Sabău sau nu pleacă». Nu discutăm această problemă.

Am încredere în mine, în tot ceea ce am lucrat, nu m-am schimbat, am aceleași principii. Încerc să-i adun pe jucători, să le dau încredere. Țin foarte mult la ei, trebuie să găsesc acele cuvinte care să le dea curaj pentru o nouă victorie,

Eu nu o să mai accept și nu o să mă mai mulțumesc să mă lupt la retrogradare. Mai bine nu mai fac această meserie. Este clar că la anul lucrurile altfel trebuie să arate.

Analiza se va face în liniște, la sfârșitul campionatului, să vedem unde s-a greșit, dacă s-a greșit, greșelile pe care le-am făcut eu, ca antrenor. Și să vedem ce avem de făcut în continuare ca acest club să facă pasul spre performanță.

Cred că sunt șanse reale să ne luptăm pentru locul 7, primul din play-off. Am fost acolo, putem.

Mie îmi dă aripi să lupt când lumea nu e mulțumită de mine, acum să văd și jucătorii. Suntem aici să găsim soluții, nu vinovați. Toți jucătorii să-și facă analiza, ăsta sunt eu, de ce am nevoie să arăt diferit? Fac o meserie frumoasă, sunt plătit la zi, am liniște, fac ceea ce îmi place, de ce să mă plâng?. Sunt atâția oameni în lumea asta ce n-au ce mânca, n-au unde trăi.”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Popular Posts

Exit mobile version