Tenis

Agenția Internațională de Integritate în Tenis oferă amănunte în cazul de dopaj al Simonei Halep!

Published on

Simona Halep a primit cea mai drastică pedeapsă posibilă: 4 ani de suspendare și din orice activitate legată de tenis! Decizia Tribunalului Independent Sports Resolutions (TISR) face înconjurul planetei. Decizia nu este definitivă. Simona Halep poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (Elveția).

În cursul acestei seri ITIA (Agenția Internațională de Integritate în Tenis) a dat un comunicat oficial.

În acesta se menționează printre altele că la baza raportului întocmit și înaintat TISR stau cele 51 de probe de sânge colectate și oferite de jucator pe durata anului 2022!

COMUNICAT ITIA (Agenția Internațională de Integritate în Tenis):

„Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:

– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open 
– folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping. 

Tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți. Concluzia a fost că „cel mai probabil dopajul” este explicația pentru iregularitățile găsite în cazul lui Halep.

Tribunalul a ascultat argumentul Simonei Halep, că un supliment ar fi fost contaminat, dar asta nu ar fi putut determina volumul de roxadustat prezent în proba pozitivă.”

Popular Posts

Exit mobile version