Bogdan Andone (49 ani) a reușit s-o salveze pe FC Botoșani de la retrogradare, performanță realizată după câștigarea ambelor meciuri din baraj cu CS Mioveni.
Contractul lui B. Andone cu formația din nordul Moldovei se apropie de final și nu este sigur că va rămâne la echipă.
Dani Coman, noul președinte al FC Argeș, l-a contactat zilele trecute, iar din Cipru ofertele nu sunt puține și de neglijat financiar.
„Nu pot să spun că a fost ofertă de la FC Argeș, au fost niște discuții cu Dani, cu care am colaborat la Astra.
Nici cu domnul Iftime nu am discutat decât după ce am terminat barajul. De astăzi, pot să încep ușor, ușor. Am discutat cu patronul, prima opțiune a Botoșaniul, i-am promis lucrul ăsta, dar va trebui să schimbăm câteva lucruri.
Dacă vom continua, trebuie să fim mult mai bine organizați din toate punctele de vedere. Trebuie făcute lucrurile mult mai bine.
Voi vedea ce voi face, am niște discuții și din Cipru, de la unele echipe de acolo. Vom vedea. Prima opțiune este Botoșaniul, dar vom vedea”, a spus Bogdan Andone, prezent la emisiunea Liga Digisport.