Din Voleu

News Petrolul// Mehmet Topal – la prima conferință de presă: „În 3 ani, încercăm să luăm titlul!”

Published on

Miercuri, 6 iunie, Petrolul Ploiești a anunțat numirea lui Mehmet Topal în funcția de antrenor principal al echipei, după îndepărtarea lui Laszlo Blaint, însă prezentarea sa oficială a avut loc în cursul zilei de astăzi, 10 iunie.

Pe termen scurt, obiectivul lui Topal este calificarea echipei în play-off-ul sezonului 2024/2025, iar pe termen lung, pe durata contractului de 3 ani (!), acela de a câștiga titlul în SuperLiga.  

”E o mare onoare pentru noi să fim aici. Știm că am venit la o echipă mare. În viață am lucrat cu antrenori buni, cu nume importante. Asta face parte din experiența mea. Când jucam fotbal încercam mereu să fiu la cel mai înalt nivel, așa voi face și ca antrenor.

Eu și echipa mea vom da tot ce putem pentru echipa asta care are un secol de existență. Românii și turcii nu diferă mult, sunt sigur că vom avea o relație bună aici. Nu prea am urmărit liga din România, precum pe cele mari din Europa, dar știu în mare parte despre ce e vorba.

Am avut puțin timp de analiză înainte să vin aici. N-am avut mult timp să analizăm. De o săptămână nu prea dormim, ne-am pregătit să știm unde venim. Fotbalul românesc e mai tehnic decât cel turc. Vom fi o echipă care aleargă mult și care luptă pe teren. Acesta este obiectivul nostru.

foto – M. Topal – captură video – Digi Sport

Targetul nostru de sezonul acesta e să jucăm în play-off. În 3 ani, încercăm să luăm titlul, să fim campioni. Nu am jucat nicăieri fără un obiectiv. Nu am avut contact cu oameni fără obiective în viață.

E foarte important ca jucătorii să reacționeze bine la ceea ce cerem. Facem tot ce putem să ne dezvoltăm și noi, să-i dezvoltăm și pe jucători. Eu am făcut ce mi-a spus inima și am venit aici. Sunt un om sentimental, care ascultă de ce-i spune inima.

Am venit aici cu inima, am încredere că vom fi fericiți aici. Suporterii să fie liniștiți, știu bine ce trebuie să fac. Voi face tot ce depinde de mine aici.

Am văzut deja aproape toate meciurile Petrolului, am studiat ce jucători avem. Dacă încep un lucru, mă pregătesc înainte. Nu mă bag fără să știu înainte. Dacă o să vorbesc despre jocul de anul trecut, aș fi nerespectuos față de antrenorii de anul trecut. Vreau să jucăm frumos, să se distreze și fanii. Nu vreau să jucăm urât și doar să câștigăm”, a afirmat Mehmet Topal, la conferința sa de prezentare.

Popular Posts

Exit mobile version