Fotbal Intern

SUPERLIGA// Etapa a 9-a// Universitatea Craiova – SEPSI 2-1 (2-1)// Oltenii câștigă în inferioritate numerică. Markovic a marcat în secunda 51!

Published on

Pe „Ion Oblemenco”, sâmbătă seara, Universitatea Craiova i-a provocat lui SEPSI prima înfrângere din acest sezon. De remarcat, până la acest meci, formația covăsneană nu a primit gol în cele patru deplasări. În jocul cu Universitatea Craiova a primit două, iar pe primul în secunda 51, când Markovic a finalizat un contraatac pe care tot el l-a inițiat din jumătatea proprie de teren.

Gazdele și-au mărit avantajul în minutul 28, prin francezul Houri. SEPSI a redus din handicap prin Ștefănescu în minutul 43.

Prin eliminarea lui Badelj, fault comis din postura de ultim apărător, SEPSI avea toate argumentele să forțeze restabilirea egalității. Ciobotariu a trimis în teren jucători ofensivi, dar linia mediană nu a mai avut forța și prospețimea de a aduce mingi utile în preajma sau în interiorul careului oltean.

Culmea, ocaziile de gol le-am consemnat la poarta lui Niczuly, care a reușit în două rânduri să blocheze lovitura de cap expediată de Silva, respectiv șutul lui Danciu.

La flash-interviul după meci, Liviu Ciobotariu a declarat că partida a fost pierdută în prima repriză. El nu a dorit să comenteze în niciun fel incapacitatea echipei sale de a beneficia de cele 38 de minute de superioritate numerică.

Statistică meci// Posesie: 56%-44%; Șuturi pe poartă: 7-5; Șuturi pe lângă poartă: 9-3; Cornere; 6-6; Cartonașe galbene: 3-3; Eliminare: 1-0

Fluier final.

Partida a fost prelungită cu 7 minute.

Minutul 90 – L. Popescu trage de timp și primește galben, iar Căpățînă îl înlocuiește pe Vlădoiu.

Minutul 88 – Alimi trimite balonul cu capul în plasa laterală a porții gazdă.

Minutul 86 – SEPSI marchează prin Ninaj, însă fundașul central se afla într-o poziție clară de offside.

Minutul 83 – Nou-intratul I. Gheorghe încasează un cartonaș galben.

Minutul 75 – Se joacă pe contre. SEPSI beneficiază de corner.

Minutul 74 – Universitatea Craiova a avut două mari ocazii de gol în inferioritate numerică.

Minutul 73 – Danciu, din poziție favorabilă, îl ia la țintă pe portarul oaspeților, care respinge în corner.

Minutul 72 – Ocazie de gol Craiova. Raul Silva reia cu capul balonul centrat din corner și Niczuly respinge cu șansă peste poartă.

Minutul 71 – Cartonaș galben văzut de Ștefănescu.

Minutul 70 – Schimbări ofensive la SEPSI. Au intrat Debeljuh și Gheorghe, iar Păun și Ciobotariu au părăsit terenul.

Minutul 63 – Andrei Ivan îl schimbă pe Crețu, iar Kurtic pe Houri.

Minutul 61 – Raul Silva intră în locul lui Markovic.

Minutul 61 – Schimbări la SEPSI. Matei și R. Varga i-au înlocuit pe Rodriguez, respectiv Aganovic.

Minutul 59 – Feșnic îl elimină pe Badelj! Universitatea Craiova va evolua în inferioritate numerică.

Arbitrul Horațiu Feșnic este chemat la monitorul VAR!

Minutul 55 – Badelj îl faultează pe Ștefănescu și arbitru Feșnic îi arată cartonașul galben. Ninaj protestează, în încerarea de a-l convinge pe arbitru că Badelj a faultat din postura de ultim apărător, și se alege cu cartonașul galben.

Minutul 53 – Markovic ia o acțiune pe cont propriu, însă șutează pe lângă poarta lui Niczuly.

Minutul 49 – Lovitură de colț pentru oaspeți.

Minutul 48 – Vlădoiu este avertizat cu galben.

Minutul 46 – A început repriza a doua. Bălașa a fost înlocuit cu Kecskes.

Statistica primelor 45 de minute// Posesie: 62%-38%; Șuturi pe poartă: 3-2; Șuturi la poartă: 5-1; Cornere: 2-2; Avertismente: 1-0 

Final de primă repriză.

Minutul 42 – GOOOOLL SEPSI – Ștefănescu scapă spre poarta olteană și înscrie cu un șut plasat la colțul lung. Meciul s-a relansat!

Minutul 35 – Corner pentru SEPSI.

Minutul 28 – GOOOLL Universitatea Craiova Atac rapid purtat de Universitatea Craiova, Markovic lasă mingea pentru Houri, care înscrie cu un șut puternic și plasat de la aproximativ 23 de metri.

Minutul 23 – Screciu îl blochează pe Ștefănescu și oaspeții beneficiază de un corner.

Minutul 15 – Craiova a făcut față cu brio pressing-ului efectuat de SEPSI și de aproximativ cinci minute a început să controleze mijlocul terenului. Se joacă într-un ritm alert.

Minutul 10 – Markovic este avertizat cu cartonașul galben.

Minutul 1 – GOOOOLL Universitatea Craiova. SEPSI ratează pressing-ul, Markovic recuperează în propria jumătate, face o cursă de aproximativ 45 de metri și îi pasează lui Houri, care, altruist, îi repasează lui Markovic și acesta înscrie cu latul. Golul s-a marcat în secunda 51!!!

Minutul 1 – A început partida.

foto arhiva// facebook – UCVOficial.com

Laurențiu Reghecampf  începe partida cu Andrei Ivan pe banca de rezerve!

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu – Al. Crețu, Mateiu – Danciu, Houri, Mitriță – Markovic
Rezerve: D. Lazar – Raul da Silva, Căpățînă, Sala, Kurtic, Ișfan, A. Ivan, Roguljic, Koljic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Sepsi: Niczuly – Oteliță, Bălașa, Ninaj, D. Ciobotariu – Rodriguez, N. Păun – Aganovic, Alimi, M. Ștefănescu – Safranko
Rezerve: D. Moldovan – Oroian, Kecskes, Fl. Ștefan, C. Matei, I. Gheorghe, V. Damașcan, R. Varga, Debeljuh
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Alexandru Cerei și Doru Lucaciu
Arbitru VAR: Andrei Chivulete / Arbitru AVAR: Marius Badea

Popular Posts

Exit mobile version