Transferul nigerianului Philip Otele (25 ani) de la CFR Cluj a devenit o chestiune de câteva zile, iar „repatrierea” din Israel a lui Adrian Păun nu a fost deloc întâmplătoare.
Clubul clujean a avut pe masă în această vară șase oferte scrise de la cluburi din Vestul Europei, însă a ales-o pe a 7-a, cea mai bănoasă, venită din zona Golfului.
Andrei Balmoș, impresarul jucătorului, ne-a declarat în dimineața zilei de duminică (n.red. ora 02.06) că CFR Cluj și Al Wahda au convenit asupra transferului winger-ului Philip Otele.
„Cluburile s-au înțeles între ele în cazul lui Otele. În următoarele zile ne înțelegem și noi la termenii personali. Nu vor fi probleme!”, a afirmat impresarul Andrei Balmoș, pentru ultras24.ro.
Suma de transfer se ridică la peste 4 milioane de euro, iar salariul jucătorului sare de 1 milion pe sezon!
În sezonul 2023/2024, Otele a marcat 18 goluri în cele 40 de partide disputate în toate competițiile pentru formația din cartierul clujean Gruia.