Din Voleu

Zeljko Kopic anunță noi transferuri: „Căutăm fotbaliști pe fiecare post. Vrem să facem un Dinamo din ce în ce mai puternic!”

Published on

Dinamo a încheiat la egalitate partida cu Sepsi OSK, scor 1-1, în etapa a treia a SuperLigii și bifează al treilea meci cu gol/goluri marcate și al doilea în care obține ceva.

După o primă repriză începută bine, cu o mare ocazie la poarta lui Niczuly, dar încheiată rău, jucătorii lui Zeljko Kopic au dominat partea secundă și au au reușit egalarea pe tabela de marcaj prin Petru Neagu, înlocuitorul lui Dennis Politic.

”E greu să jucăm aici la Sfântu Gheorghe. În prima repriză Sepsi a jucat cu mare intensitate. Am vrut să facem un joc de posesie și de atac. Am avut două ocazii mari în prima parte și trebuia să le fructificăm.

La pauză le-am spus că trebuie să ne schimbăm atitudinea. Să ne facem jocul, să pasăm între linii. Știam că o să vină și golul dacă sunt mai exacți în ceea ce privește jocul de pase.

Sunt fericit pentru jucătorii care au intrat de pe bancă pentru că au muncit foarte mult. De asemenea, sunt fericit că am avut destulă energie în repriza a doua, să luptăm pentru marcarea golului egalizator.

Lucrăm foarte mult pentru organizarea echipei pe atac. Aducem multe mingi în ultima treime a terenului. Abdallah, de exemplu, joacă foarte bine, a avut ocazii. Nu poate să înscrie de fiecare dată.

Cred că mai avem nevoie de jucători. Căutăm fotbaliști pe fiecare post. Avem pretenții mari la Dinamo. Vrem să facem un Dinamo din ce în ce mai puternic”, a declarat Zeljko Kopic, la flash-interviu.

SUPERLIGA – PROGRAMUL și REZULTATELE – RUNDA 3

Vineri, 26 iulie

FC Hermannstadt – Unirea Slobozia 1-1 (1-1)/ Au marcat: Murgia (6) – Pospielov (40)

FCSB – Oțelul Galați 0-2 (0-1)/ Au marcat: Cisotti (44), Zivulic (60)

Sâmbătă, 27 iulie

Politehnica Iași – Gloria Buzău 1-2 (1-1)/ Au marcat: A. Roman (29) – Matos (45+12, 53)

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Dinamo București 1-1 (1-0)/ Au marcat Fl. Ștefan (29) – Neagu (74)

Duminică, 28 iulie

Ora 19.00 Farul Constanța – FC Botoșani

Ora 22.00 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova

Luni, 29 iulie

Ora 19.00 UTA Arad – Universitatea Cluj

Ora 22.00 Petrolul Ploești – FC Rapid 1923

 

De citit și:

Duminică sau luni, „câinii” vor anunța al 11-lea transfer al verii!/ Să fie vorba despre Matias Lacava?

SuperLiga – Runda 3// Sepsi vs Dinamo 1-1/ Rezumat Video/ Reprize diferite, rezultat echitabil!

Popular Posts

Exit mobile version