Alte Sporturi

Breaking// Echipajul României la 8+1 feminin – calificare spectaculoasă în finala de canotaj!

Published on

România s-a calificat fără emoţii în Finala A a probei feminine de opt plus unu, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat detaşat seria a doua, în 6 min 12 sec 31/100!

Echipajul format din Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu, a condus cursa de la un capăt la altul, încheind cu un avans de aproape 7 secunde faţă de barca SUA (6:19.00) şi 16 secunde faţă de cea a Italiei (6:28.47), care vor evolua în recalificări.

Foto – Federația Română de Canotaj – Echipajul feminin 8+1

Ultima medalie olimpică a României la opt plus unu feminin datează de la Rio 2016, iar ultimul titlu olimpic din 2004, de la Atena.

CALIFICARE RATATĂ LA 8+1 MASCULIN ȘI NU NUMAI!

România, în alcătuirea Mihăiţă Ţigănescu, Laurenţiu Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Florin Lehaci, Adrian Munteanu, s-a clasat pe ultimul loc în prima serie la opt plus unu masculin, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că va continua în recalificări.

Foto – Federația Română de Canotaj – Echipajul masculin 8+1

Canotorii români au încheiat cursa pe locul patru (5:55.82), la mare distanţă de celelalte echipaje. Cursa a fost câştigată de echipajul SUA (5:29.94), celelalte trei ambarcaţiuni din serie urmând să evolueze în recalificări – Olanda (5:31.82), Germnaia (5:41.63) şi România.

Recalificările acestei probe sunt programate pe 1 august (11:20), iar Finala A pe 3 august (12:10).

România nu a cucerit nicio medalie olimpică la masculin în această probă.

Echipajul feminin de patru vâsle al României (foto jos), în componenţa Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş, nu a reuşit să se califice în Finala A, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul 4 în recalificări.

Foto – federația Română de Canotaj

România, în componenţa Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu, a ratat calificarea în Finala A a probei de patru vâsle masculin la Jocurile Olimpice de la Paris, luni, după ce s-a clasat pe locul 5 în recalificări.

Popular Posts

Exit mobile version