La finalul partidei de la Iași, Poli vs Dinamo, scor 2-2, Zeljko Kopic s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale și de modul în care au abordat cea de-a doua repriză, după ce la pauză erau conduși cu 1-2.
Tehnicianul croat a mai spus că are mare nevoie de unul sau două transferuri urgente!
”A fost un meci bun, am început foarte bine. Adversarul a fost unul dificil și a avut ocazii bune. Au marcat goluri fantastice, nu ne-au lăsat să respirăm. După pauză mi-a plăcut ce am văzut, nu le-am dat șanse, am avut multe ocazii. Am foarte aproape să câștigăm acest meci.
Le-am spus că trebuie să continuăm ce știm să jucăm. Să aducem mingea în a treia parte a terenului. A fost greu, mai ales că nu au mai putut să joace Abdallah și Politic. De Bordușanu sunt mulțumit, a jucat 90 de minute. Bani și Neagu au jucat și ei bine.
Foto – Z. Kopic și Fl. Petre – playsport.ro
Încă nu știm, deocamdată nu pot să spun ce se întâmplă cu ei. Le trebuie un control medical și apoi vom vedea.
Trebuie să mai aducem unul sau doi jucători și sper ca în cel mai scurt timp să vină. Acum trebuie să luptăm și să ne recuperăm pentru meciul cu Rapid”, a spus Zeljko Kopic.