Fotbal Intern

SuperLiga Feminină – Runda a 3-a// Trei echipe au punctaj maxim. Scorul etapei a fost realizat de „U” Cluj, la Alba Iulia!

Published on

Sâmbătă și miercuri, 7 și 11 septembrie, au fost programate partidele din cadrul rundei a 3-a din SuperLiga Feminină. 

Universitatea Cluj a reușit să se impună sâmbătă, în duelul împotriva celor de la CSM Unirea Alba Iulia cu scorul de 11-0. Este a doua victorie a noului sezon pentru Universitatea Cluj care ajunge la 6 puncte în 3 etape, în timp ce pentru CSM Unirea Alba Iulia este a treia înfrângere din tot atâtea partide, iar echipa nu a reușit să înscrie vreun gol în întâlnirile de până acum.

Atletic Olimpia Gherla a pierdut acasă împotriva celor de la FK Csikszereda și rămâne cu doar 3 puncte acumulate până în acest moment. Echipa harghiteană ajunge la 3 victorii din 3 partide în acest sezon, fiind la egalitate de puncte cu Farul Constanța și CS Gloria 2018 BN. Echipa din Miercurea Ciuc a reușit să marcheze până în acest moment, nu mai puțin de 25 de goluri în cele 3 partide disputate.

Farul Constanța a reușit să se impună în duelul de la Sibiu și să ajungă astfel și ea la 9 puncte obținute, din 9 posibile, având un golaveraj de 15-1. Nou-promovata FC Hermannstadt  rămâne fără victorie în acest sezon.

CS Gloria 2018 BN a reușit să se impună la limită, scor 1-0, în deplasarea de la Odorheiu Secuiesc, împotriva celor de la ACS Vasas Femina. Bistrițencele au și ele maximum de puncte după primele 3 etape.

REZULTATE RUNDA a 3-a:

CSM Unirea Alba Iulia – Universitatea Cluj 0-11/ Au marcat: Shaira Pera (3), Carmen Marcu (2), Mihaela Ciolacu, Adina Borodi, Nikoleta Kurja, Lorina Mihăilesc, Tanya Maier, Iulia Sova

Foto – CSM Unirea vs U Cluj

ACS Atletic Olimpia Gherla – FK Csikszereda 0-7/ Au marcat: Andrea Herczeg (2), Boglarka Fulop (2), Eszter Szoke, Ana Maria Vlădulescu, Haraszti Fanni

ACS Vasas Femina – CS Gloria 2018 BN 0-1/ A marcat: Corina Colibaba

FC Hermannstadt – Farul Constanța 1-6/ Au marcat Antonia Stanea – Ioana Bălăceanu (2), Nikoleta Boyceva, Tabita Croitoru, Florentina Istrate, Ioana Stancu

 

Popular Posts

Exit mobile version