CFR Cluj a învins-o pe Politehnica Iași, scor 2-1, într-o partidă din cadrul rundei a 12-a din SuperLigă. La meci au asistat 2.348 de spectatori!
Golurile echipei lui Dan Petrescu au fost marcate de Kamara (10) și Louis Munteanu (16), iar reușita Politehnicii i-a aparținut lui Bordeianu, din penalty (88), fost jucător al grupării din cartierul clujean Gruia. Este prima înfrângere suferită de Emil Săndoi de la preluarea băncii tehnice a echipei moldovene.
În minutul 76, Kamara a fost eliminat pentru un fault dur comis asupra lui Todoroski!
CFR CLUJ vs POLI IAȘI 2-1 (2-0)
Au marcat: Kamara (10), L. Munteanu (16) – Bordeianu (88 – penalty)
Eliminat: Kamara (76 – cumul de cartonașe galbene)
Statistici partidă// Posesia: 42%-58%; Șuturi pe poartă: 4-6; Șuturi pe lângă poartă: 3-6; Cornere: 6-3; Cartonașe galbene: 2-0