Baschet

News Baschet// U-BT joacă cu Turk Telekom. Meciul se vede la TV!/ Meciuri pe teren propriu pentru CSM Oradea, Argeș Basketball, CSO Voluntari și CSM Constanța

Published on

Ziua de miercuri este rezervată baschetului european, unde România este bine reprezentată. 

În BKT EuropeCup, U-BT Cluj Napoca va juca, în deplasare, la Ankara, împotriva Turk Telekom, o mai veche cunoștiință a echipei clujene. Campioana României a obținut trei victorii consecutive, după un start dezastruos de campanie europeană, cu 3 înfrângeri. De altfel, cele două echipe au aceeași linie de clasament: 3 victorii, 3 înfrângeri Partida va putea fi urmărită live la Prima Sport, de la ora 18:30.

Tot astăzi, 6 noiembrie, CSM Oradea, Argeș Basketball CSM Contstanța și CSO Voluntari vor juca pe teren propriu!

În FIBA Europe Cup, de la ora 19.00, piteștenii îi vor înfrunta pe polonezii de la Spojnia Stargard, în timp ce vicecampionii orădeni primesc vizita estonienilor de la Parnu Sadam. Ambele echipe fac parte din grupa E, cu Oradea pe primul loc, 8 puncte, în timp ce piteștenii se situează pe locul 3, cu 5 puncte. 

Foto – facebook.com/fcargesbasketball

De la ora 20.30, în Grupa C a FIBA Europe Cup, CSM Constanța are o misiune dificilă în fața echipei germane Fribourg. „Marinarii” au pierdut toate cele patru partide disputate!

În European North Basketball League, Grupa A, de la ora 19.00, CSO Voluntari va încerca să obțină cel de-al treilea succes consecutiv împotriva echipei slovace Spisski Rytieri. Formația ilfoveană este singura echipă cu doar două partide disputate!

 

 

 

 

 

Popular Posts

Exit mobile version