Fotbal Intern

SuperLiga// „U” Cluj vs FCSB 1-2/ Rezumat Video/ „Experimentele” lui Sabău – aspru taxate de FCSB!

Published on

Pe Cluj Arena, în prezența a peste 23.000 de spectatori, FCSB a învins-o pe „U” Cluj, liderul Superligii, scor 2-1. Din minutul 72, campioana a evoluat în inferioritate numerică. Adrian Șut, purtătorul banderolei de căpitan, a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben. Primul avertisment l-a primit pentru proteste, iar al doilea pentru un fault comis asupra lui Gabriel Simion.

Ioan Ovidiu Sabău a greșit echipa de start și sistemul! Înlocuirea lui Radu Boboc, titularizarea adolescentului Alex Bota (16 ani și 8 luni) și alcătuirea unei linii mediene din doar 3 jucători (Bic, Simion, Bota), cu Dan Nistor în fața lor, i-a permis FCSB-ului să zburde-n voie în primele 45 de minute. 

La pauză, Sabău a încercat să-și repare gafa și i-a trimis în teren pe Boboc și Blănuță, iar timp de 13 minute a optat pentru un joc cu trei atacanți. După înlocuirea lui Myranian cu Tchassem, sistemul a fost remodelat pentru a 3-a oară.

De partea cealaltă, FCSB a arătat bine în condițiile numeroaselor absențe datorate accidentărilor și suspendărilor. În plus, la încălzire s-a accidentat Chiricheș, anunțat titular, și Octavian Popescu în timpul primei reprize.

În urma acestui suscces, FCSB a acumulat 24 de puncte (n.red. un meci puțin jucat, în deplasare cu FC Botoșani) și a urcat pe locul 5, în timp ce „U” Cluj staționează pe primul loc cu cele 30 de puncte acumulate.

Citește Cronica Live și vezi Rezumatul Video!

MOMENTE IMPORTANTE:

 Minutul 90+5 – Nimic notabil în minutele adiționale. Final de partidă. FCSB o învinge pe „U” Cluj, scor 2-1!

Minutul 90 – Cinci minute de prelungire.

Minutul 87 – Două schimbări la FCSB. Intră Olaru și Băluță.

Minutul 85 – GOOOLL „U” Cluj – Boboc centrează și Blănuță înscrie spectaculos, cu capul, din zona careului mic!

Minutul 83 – Dan Nistor deviază cu călcâiul și Thiam șutează, din nou, în brațele lui Thiam.

Minutul 72 – Adrian Șut îl faultează pe Simion și Marcel Bîrsan îi arată al doilea cartona galben și automat pe cel roșu.

Minutul 69 – Thiam, cu toată poarta în față, șutează în Târnovanu!

Minutul 66 – Schimbări și la FCSB. Vezi caseta tehnică.

Minutul 6o – Jucătorii și staff-ul tehnic al FCSB recurg la diverse tertipuri pentru fragmentarea jocului. Arbitrul Marcel Bîrsan le face jocul!

Foto – MRH – ultras24.ro

Minutul 51 – GOOOLL FCSB – Miculescu îi pasează lui Bîrligea și atacantul campioanei înscrie cu un șut plasat, la colțul lung! Masoero l-a scos din ofsaid pe Bîrligea.

Minutul 46 –  A fost reluată partida. Ioan Ovidiu Sabău încearcă să-și repare greșelile și îi trimite în teren pe Blănuță și Boboc. Au ieșit Bota și Ovidiu Popescu!

Minutul 45+1 – Final de primă repriză. Am asistat la 45 de minute dominate cu autoritate de FCSB. Ioan Ovdiu Sabău a greșit echipa de start!

Minutul 41 – Gertmonas reține șutul lui Musi, din interiorul careului.

Minutul 39 – Edjouma șutează mult peste poarta Universității. Jocul liderului suferă cumplit. Ioan Ovidiu Sabău nu a nimerit echipa de start și poate nici sistemul!

Foto – MRH – ultras24.ro

Minutul 30 – GOOOLL FCSB – Ovidiu Popescu respinge până la Musi, care îi pasează lui Bîrligea și acesta înscrie printr-un șut din mijlocul careului!

 Minutul 27 – Octavian Popescu părăsește terenul accidentat. A intrat Musi!

 

Minutul 21 – Șutul lui Thiam este respins în corner. Bota șutează peste poarta FCSB!

Minutul 10 – Ștefănescu șutează din alergare, din interiorul careului, peste poarta Universității.

Minutul 8 – David Miculescu obține primul corner pentru FCSB.

Minutul 5 – Bota, adolescentul Universității Cluj, șutează de la 18 metri și Târnovanu respinge în corner!

 

Minutul 1 – A început partida. Surpriză în echipa de start a FCSB! Chiricheș, trecut titular pe foaia de joc, a fost înlocuit cu Marius Ștefănescu!

Foto – MRH – ultras24.ro

În premieră, Ioan Ovidiu Sabău l-a titularizat pe Alexandru Bota, în vârstă de 16 ani și 8 luni! De altfel, la capitolul premiere, Sabău a a ales să înceapă meciul cu Ovidiu Popescu fundaș dreapta (n.red. Radu Boboc rezervă), iar în atac cu Artur Miranyan. Atacantul armean bifează primul meci din postura de titular!

Alex Bota – foto – facebook.com/FCUCluj

„U” Cluj vs FCSB 1-2 (0-1)/ Blănuță (85) – Bîrligea (30, 51)

„U” Cluj: Gertmonas 5,5 – Ov. Popescu 4 (46, Boboc 5) , Masoero 4,5, I. Cristea 4,5, Chipciu 5 – Bota 5 (46, Blănuță 6), Simion 5 (78, Codrea), Bic 4,5 – Nistor 5 – Miranyan 4 (58, Tchassem 4,5), Thiam 4,5

Rezerve: Gorcea, Boboc, Oancea, Van der Werff, Mitrea, , Briz, D. Codrea, Rață, Oaidă, Silaghi, Tchassem, Blănuță
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FCSB: Târnovanu 6 – Crețu 6, Ngezana 6, M. Popescu 5,5, Radunovic 6 – Șut, Ștefănescu 5 (87, Olaru) – Miculescu 5 (66, D. Popa 4,5) Edjouma 4,5 (66, Baeten 4,5), Tavi Popescu 4,5 (27, Musi 6) – Bîrligea 7 (87, Băluță)

Rezerve: Vlad, Ștefănescu, D. Popa, M. Toma, Baeten, Băluță, Olaru, Musi
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti – Bucureşti)/ A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti – Bucureşti) și A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa – Bistriţa Năsăud)/ Arbitru VAR: Barbu Marian (Făgăraş – Braşov)/ Arbitru AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui – Vaslui)

PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 16-a/ 8- 11 noiembrie

Vineri, 8 noiembrie

Oțelul Galați – FC Botoșani 0-0

Dinamo București – CFR 1907 Cluj 1-1 (1-1)/ Homawoo (33) – L. Munteanu (45+2)

Sâmbătă, 9 noiembrie

Politehnica Iași – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-2 (0-1)/ Kamberi (12) – Alimi (21), Neskovic (66)

Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 3-1 (1-1)/ Koljic (19- penalty), Maldonado (50), Bancu (65) – A. Chițu (12)

FC Rapid 1923 – UTA Arad 2-0 (0-0)/ Pașcanu (48), Boupendza (71- penalty)

Duminică, 10 noiembrie

Unirea Slobozia – Farul Constanța 0-1 (0-1)/ Rivaldinho (43)

Universitatea Cluj – FCSB 1-2 (0-1)/ Blănuță (85) – Bîrligea (30, 51)

Luni, 11 noiembrie

Ora 18.00 Gloria Buzău – Petrolul Ploiești

REZUMAT VIDEO

Popular Posts

Exit mobile version