Suporterii CFR Cluj doresc plecarea lui Dan Petrescu de la echipă, însă patronul Ioan Varga nu pare dispus să le facă pe plac.
Din Africa, patronul echipei clujene a ținut să-l asigure pe Dan Petrescu de tot sprijinul său. prin intermediul Digi Sport.
Altfel spus, nu suporterii fac lista de priorități a patronului!
”Dan Petrescu poate să lucreze liniștit, din punctul meu de vedere. Știu, sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în țară, chiar dacă eu sunt în Africa.
Noi continuăm să avem încredere în valoarea lui și facem tot posibilul să-i asigurăm condițiile pentru a câștiga titlul.
La CFR, e obligatoriu să avem obiectiv titlul de campioană, an de an.
Decizia oricum îmi aparține mie, așa cum e normal, dar în acest moment eu am încredere în Dan Petrescu”, a declarat Neluțu Varga, prin telefon, jurnalistului Digi Sport Bogdan Pop.