Partida România-Andorra din preliminariile Euro 2024 va fi închisă publicului larg, în urma deciziei UEFA. Dar copiii sub 14 pot intra gratis la meciul de pe 15 octombrie, ora 21:45!
Federația Română de Fotbal a elaborat, în urma deciziei UEFA, o procedură în acord cu normele forului continental și legislația românească, astfel încât la România-Andorra (15 octombrie, ora 21:45) să susținem cât mai mulți tricolorii pe Arena Națională!Astfel, FRF invită școlile, cluburile sportive, de fotbal și nu numai, academiile de juniori, și orice altă instituție cu activitate juvenilă să vină pe stadion și să susțină România în drumul spre EURO 2024!Iată detaliile:
CINE ARE ACCES PE STADION
Copiii care nu au împlinit 14 ani din cadrul instituțiilor de învățământ preșcolare sau școlare, publice sau private, din cadrul academiilor și școlilor de fotbal și orice alt sport, precum și legitimați la cluburi cu grupe de copii și juniori.
Fiecare grup organizat trebuie să conțină minimum 7 copii. Fiecare grup de 10 copii trebuie însoțit de un cadru didactic, antrenor sau părinte. Spre exemplu, la 7 copii se admite un însoțitor; la 23 de copii dintr-o unitate sunt necesari 3 însoțitori adulți.Intrarea este gratuită pentru copii și însoțitori!
CUM TE ÎNSCRII
Un reprezentant al conducerii instituției respective trebuie să acceseze platforma https://evenimente.frf.ro/romania-andorra/ și să completeze formularul online. Odată cu mailul de confirmare va primi un formular de prelucrare a datelor personale ale copiilor, care trebuie completat și returnat către FRF, conform instrucțiunilor, până la ora meciului. Înscrierile se pot face pânăluni, 9 octombrie, ora 15:00.
CUM INTRI ÎN POSESIA BILETELOR
După verificarea datelor, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoțitori. Cu această ocazie, FRF va furniza și toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naționale și organizarea grupurilor pentru acces.
DETALII IMPORTANTE
Orice responsabilitate legată de transportul copiilor până la stadion, participarea acestora la meci și transportul lor de la stadion după finalul partidei aparține exclusiv însoțitorilor și unității care a încredințat responsabilitatea acestora.
Din păcate, data și ora de disputare a partidei nu au fost stabilite de FRF și nici nu pot fi modificate.
Pentru orice detalii suplimentare, ne puteți contacta la info@frf.ro.
Meciul va fi în direct la Prima TV și Radio România Actualități.
“Ne dorim să organizăm un meci care să fie o experiență deosebită pentru copii. Principala noastră grijă este ca aceștia să aibă parte de un eveniment reușit. În colaborare cu autoritățile, vom face tot posibilul ca accesul copiilor în incinta stadionului să fie făcut cât mai facil și vom lua măsuri suplimentare pentru securitatea copiilor. Avem experiența din 2019 și cu siguranță vom reuși să livrăm un eveniment extraordinar”, a declarat Alexandru Cândea, manager Departament Evenimente FRF.
GALERIA COPIILOR SE ÎNTOARCE DUPĂ FIX 4 ANI!
În octombrie 2019, tricolorii au mai beneficiat o dată de sprijinul copiilor. Meciul cu Norvegia, 1-1, disputat tot pe 15 octombrie, în aceleași condiții, a adunat în tribunele Arenei Naționale 29.854 de spectatori, copii sub 14 ani și însoțitorii acestora!