Din coliziunea celor două garnituri „feroviare”, programată în runda a 4-a a play-off-ului SuperLigii, ediția 2024-2025, câștigătoare a ieșit FCSB.
Rezultatul de egalitate înregistrat pe arena din cartierul clujean Gruia, dintre CFR și Rapid, scor 1-1, îi oferă campioanei fotoliul de lider, pentru cel puțin o etapă.
Echipa lui Dan Petrescu a deschis scorul repede, în minutul 7, grație lovitturii de cap a fundașului central Bolgado. Centrarea a venit din corner, de la Korenica.
Clujenii s-ar fi putut desprinde la două goluri, dar lobul lui Kamara, executat la „mișto”, a fost intuit de Stolz. O bună oportunitate de a mișca tabela a avut-o și Korenica, însă mingea a ocolit vinclul porții giuleștene. Primul mitan s-a încheiat cu șutul lui Onea, din interiorul careului, însă Hindrich a avut un răspuns pe măsură, la singura ocazie a oaspeților.
Foto (clic imagine) MRH – ultras24.ro
Șumudică a început actul secund fără Ciobotariu și Ademo, ambii avertizați cu galben de Florin Andrei, înlocuiți de Ignat și Koljic, ultimul fiind plasat lângă Burmaz. Jocul cu doi atacanți de careu a schimbat Rapidul în bine și egalarea a picat în minutul 52.
Petrila, aflat cu spatele la poarta gazdelor a recepționat cu bărbia mingea aruncată de Chistensen, i-a pasat inteligent lui Kait, care, după o preluare exactă, a trimis cu latul pe lângă Hindrich.
VAR-ul nu a lipsit din acest meci! În minutul 70, Kait a fost împiedicat în careu de Djokovic, Florin Andrei i-a arătat rapidistului cartonașul galben, al doilea, dar Ovidiu Hațiegan a prelungit suspansul.
După 5 minute, în care lumea se întreba dacă e penalty sau simulare, Florin Andrei a fost chemat la marginea terenului și în urma vizionării fazei i-a anulat giuleșteanului avertismentul, însă mingea a revenit CFR-ului: poziție de offside la Dobre!
Cele două echipe au abordat finalul cu frică, mulțumite de scor, însă Rapid ar fi putut pleca din Gruia cu toate punctele.Chistensen, cărător de pian, s-a trezit cu mingea la picior și cu Hindrich în fața lui, dar a tras moale și goalkeeper-ul lui Petrescu a prins.