Fotbal Intern

Superliga// Runda 18-a// Avancronici la Voluntari vs Petrolul (17.00) și Poli Iași vs Farul (20.00)

Published on

Partidele Voluntariului de pe teren propriu sunt programate de regulă vineri, fiind un slab interes al publicului telespectator. Depinde și de adversar, firește.

În această etapă, a 18-a din Superligă, ne aflăm în această situație. Formația ilfoveană și Petrolul Ploiești au fost desemnate să deschidă runda, de la ora 17.00.

În actuala ediție de campionat, Petrolul Ploiești a pierdut o singură partidă în deplasare, pe 18 septembrie la Cluj-Napoca, în Gruia, ex-campiona impunându-se cu 1-0. Bilanțul prahovenilor în jocurile din deplasare: 2 victorii (2-0 cu Rapid, 3-1 cu Universitatea Craiova) și cinci remize.

FC Voluntari şi Petrolul s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de opt ori, de cinci ori s-au impus ilfovenii, un joc a fost câştigat de ploieşteni, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Întâia dispută a avut loc pe 18 iulie 2015, Petrolul – FC Voluntari 1-1. Pe băncile tehnice s-au aflat Tibor Selymeş, respectiv Bogdan Vintilă.

Unicul succes din contul prahovenilor s-a consemnat pe 29 octombrie 2022, FC Voluntari – Petrolul 0-1.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 24 aprilie 2023, FC Voluntari – Petrolul 2-2.

Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 31 iulie 2023, Petrolul – FC Voluntari 0-2, goluri marcate de Radu Boboc şi Adam Nemec.

Partida va fi arbitrată de George Găman (Craiova).

În capitala Moldovei, la Iași, de la ora 20.00, Politehnica va întâlni Farul Constanța. Echipa păstorită de Gheorghe Hagi nu mai sperie pe nimeni. Cupa României este un obiectiv ratat, iar calificarea în play-off-ul Superligii a devenit un obiectiv tot mai îndepărtat. În doar 4 luni, dintr-o forță, formația constănțeană s-a transformat într-una banală, de pluton, accesibilă pentru restul combatantelor.

Poli Iaşi – Universitatea Craiova 1-4: a fost ultima înfrângere suferită de moldoveni pe teren propriu în campionat. Se întâmpla pe 12 august! Au urmat o victorie (1-0 cu Sepsi OSK) şi cinci remize.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 22 de ori, de cinci ori s-au impus ieşenii, de 13 ori au câştigat dobrogenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Constănţenii sunt neînvinşi pe terenul grupării din Copou, palmaresul duelurilor directe cu Poli gazdă cuprinzând şapte succese Farul şi patru remize.

Prima partidă din campionat a avut loc pe 24 septembrie 2012, Viitorul – CSM Poli Iaşi 1-0, gol înscris de Nicolae Dică.

Întâiul succes bifat de moldoveni: 20 februarie 2015, Viitorul – Poli Iaşi 0-3 (Ciucur dublă, Plămadă).

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 septembrie 2017, Viitorul – Poli Iaşi 5-2 (4 goluri G. Ţucudean, A. Chiţu, respectiv Platini şi Jo Santos).

Cea mai recentă întâlnire directă din Superliga României: 30 iulie 2023, Farul – Poli Iaşi 1-3, marcatori Enes Sali, respectiv Luis Phelipe – dublă şi Jakub Vojtus.

Leo Grozavu şi Gheorghe Hagi s-au mai întâlnit de 11 ori în toate competiţiile, fiecare şi-a trecut în cont câte patru victorii, iar alte trei meciuri s-au terminat la egalitate.

Partida va fi arbitrată de Szbaolcs Kovacs (Carei).

  

 

Popular Posts

Exit mobile version