Cristiano Bergodi, tehnicianul Rapidului, a solicitat conducerii clubului perfectarea a cel puțin 5 transferuri în perioada de vacanță. Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului, i-a răspuns italianului (și) printr-o scrisoare. În fapt, aceasta nu a fost redactată pentru Bergodi, ci pentru suporteri. De frică!
În scrisoarea cu pricina, Șucu dă asigurări că robinetul cu bani nu va fi închis, însă nu vor fi cinci transferuri, așa cum își dorește Bergodi, ci maximum trei!
După înfrângerea pe propriul teren în fața Universității Cluj, scor 2-3 (1-2), Rapid a obținut un punct norocos în deplasarea de la Botoșani, ultima clasată, și a pierdut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României Betano. Un obiectiv, din cele două propuse, fiind pierdut!
Rapid – Universitatea Cluj 2-3: a fost singura înfrângere suferită de giuleşteni în ultimele 13 etape, interval în care au mai bifat şapte succese şi cinci remize.
Două victorii, patru rezultate de egalitate şi trei partide pierdute este palmaresul înregistrat de FC Voluntari în ediţia curentă pe teren advers.
Rapid şi FC Voluntari s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de cinci ori, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Întâia confruntare a avut loc pe 24 septembrie 2021, Rapid – FC Voluntari 0-1.
Singurul rezultat de egalitate s-a consemnat pe 8 februarie 2022, 0-0 pe terenul ilfovenilor.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 4 februarie 2023, Rapid – FC Voluntari 4-1.
Cea mai recentă dispută din SuperLiga României: 7 august 2023, FC Voluntari – Rapid 2-1, goluri înscrise de Doru Andrei, Christopher Braun – autogol, respectiv Marko Dugandzic.
Actualul tehnician al gazdelor, Cristiano Bergodi a antrenat gruparea ilfoveană în perioada noiembrie 2018 – decembrie 2019, reuşind să o salveze de la retrogradare la finele sezonului 2018-2019.
Cristiano Bergodi vs FC Voluntari: 9 meciuri în toate competiţiile – 4 victorii – două remize – 3 înfrângeri.
Partida va fi arbitrată de Iulian Călin (ștefănești – Argeș).