Handbal

S-a retras și Cristina Neagu – zi complicată pentru Naționala Feminină de Handbal!

Published on

La revenirea de la Campionatul Mondial, Cristina Neagu a anunțat că ar continua la echipa națională doar dacă există posibilitatea participării la Jocurile Olimpice de la vară.

Din păcate, cum „tricolorele” nu pot ajunge la Paris, Cristina Neagu nu va mai evolua pentru echipa națională.

„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. 

Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut. 

Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. Eliza Buceschi) și tot am terminat pe locul 12.

Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.

Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a spus Cristina Neagu, la aeroport, potrivit digisport.

Tot astăzi, marți 12 decembrie, pivotul Crina Pintea (33 ani) a anunțat că „Povestea s-a terminat…”

„Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit. Sunt recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit si de la care am învațat atât de multe.

Sunt recunoscătoare pentru toate zâmbetele pe care le-am oferit prin ceea ce am facut pe teren. Sunt recunoscătoare pentru toate momentele prin care oamenii m-au făcut să zâmbesc chiar dacă nu eram în stare să o fac.

O călătorie plină de emoție, bucurie, durere și lecții, dar este cea mai frumoasă călătorie.

Sunt profund recunoscătoare pentru tot!”, a scris Crina Pintea, pe pagina ei de Facebook.

 

Popular Posts

Exit mobile version