Fotbal Intern

Atacant argentinian de 1,69 metri la FC Botoșani!

Published on

Atacantul Juan Cruz Kaprof (1,69 metri, 28 ani) a semnat cu FC Botoșani. Argentinianul a venit la ultima clasată din SuperLigă din postura de jucător liber. 

„FC Botoșani nu renunță la luptă! Așa cum a anunțat zilele trecute, finanțatorul Valeriu Iftime, face toate eforturile pentru ca echipa noastră să evolueze și în sezonul următor în Superliga României. Și tocmai de aceea continuăm campania de transferuri și întărim un compartiment extrem de important pentru reușita echipei în cea de-a doua parte a actualului sezon. 

Cel mai nou transfer bifat de către FC Botoșani este cel al atacantului Juan Cruz Kaprof. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani este crescut de River Plate, club pe care l-a părăsit în 2018, când a semnat cu Atletico Tucuman. 

Ultima echipa pentru care Juan Cruz Kaprof a evoluat este Sarmiento Junin, din prima ligă argentiniană, grupare de care atacantul s-a despărțit în această iarnă. Îi urăm succes lui Juan Cruz Kaprof și sperăm să bifeze cât mai multe goluri în tricoul lui FC Botoșani!”, este comunicatul lui FC Botoșani pe Facebook.

Popular Posts

Exit mobile version