
România a învins-o pe Kosovo, în deplasare, scor 3-0, în prima partidă din Liga Națiunilor, Grupa 1 – Seria C – din care mai fac parte Lituania și Cipru.
Mircea Lucescu a revenit pe banca naționalei cu o victorie categorică în fața unui adversar agresiv, dar haotic în exprimare.
România s-a prezentat ca o echipă neschimbată în alcătuire, însă disciplinată, scurtă, compactă pe faza defensivă și debordantă pe contre. Acestea au fost noutățile aduse de Lucescu Sr.!
Denis Man, Mihăilă și Drăguș au primit libertate de exprimare în ultimii 30 de metri. iar primul le-a împleticit picioarele kosovarilor și a deschis scorul în minutul 40. Al doilea – Mihăilă – a fost la originea unor faze spectaculoase, două încheiate cu șuturi în bară, iar Drăguș, cu o evoluție timidă spre ștearsă, are meritul de a fi împins mingea în poartă după respingerea lui Muric, la șutul ghinionistului Mihăilă.
La Priștina, România a fost O.K.!
Foto FRF
În celălalt meci al Grupei 1, la Vilnius, Lituania vs Cipru 0-1.
KOSOVO vs ROMÂNIA 0-3 (0-1)
Au marcat: D. Man (40), R. Marin (51 – penalty), Drăguș (82)
Eliminat: Vojvoda (85 – cumul de cartonașe galbene)
KOSOVO: Muric – Vojvoda, Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada (81, Rrudhani) – Zhegrova (81, Sahiti), Berisha (66, Muslija), Rexhbecaj, Rashica – Muriqi (66, A. Rrahmani), Asslani (66, E. Krasniqi)
Rezerve: Bekaj, Avdyli – Hadergjonaj, I. Krasniqi, Dellova, Muslija, Albion Rrahmani, E. Krasniqi, Emerllahu, Sahiti, Rrudhani, Selmani
Selecționer: Franco Foda
ROMÂNIA: Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – M. Marin – Man (78, Fl. Coman), R. Marin (86, Olaru), Stanciu (86, Mitriță), Mihăilă (83, I. Hagi) – Drăguș (83, Pușcaș)
Rezerve: Târnovanu, L. Popescu – Manea, Ghiță, Alibec, Artean, G. Pușcaș, I. Hagi, Fl. Coman, D. Olaru, Al. Mitriță, D. Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Arbitru: Aliyar Aghayev (Azerbaijan) / Arbitru asistent 1: Zeynal Zeynalov (Azerbaijan) / Arbitru asistent 2: Akif Əmirəli (Azerbaijan) / Arbitru de rezervă: İnqilab Məmmədov (Azerbaijan) / Observator de arbitri UEFA: Michail Argyrou (Cipru) / Delegat UEFA: Andrey Medintsev (Bulgaria)


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Cifrele Etapei 4 din play-off și 3 din play-out, sezon 2024-2025/ Corvinul – cea mai „cuminte” echipă!/ Programul rundei 5 play-off și 4 din play-out!
În Liga 2 Casa Pariurilor s-au disputat partidele rundei a 4-a din play-off, respectiv...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoOficial// Fanii lui Dinamo – „cadou” de Paști pentru conducere!/ UTA, amendată și somată să achite restanțele către un fost jucător!
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a comunicat hotărârile luate în...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoZi mare pentru Dinamo și Corvinul!/ S-au semnat contractele pentru Noua Arenă Dinamo și cel de investiție pentru Complexul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara!
Premierul Marcel Ciolacu, alături de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoBreaking News// A decedat Aarron Boupendza!
Aaron Boupendza, ex-atacantul Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în dimineața...
By Ultras24
Cele mai citite


