
CFC Argeș a anunțat joi dimineață, pe rețelele sociale, transferul atacantului Emmanuel Mensah (20 de ani) de la CFR Cluj.
Comunicatul clubului piteștean a fost imediat confirmat de cel al CFR-ului, iar Mensah va juca pentru CFC Argeș sub formă de împrumut până la finele sezonului.
foto – facebook.com/argesfc.ro
Acesta este al patrulea transfer perfectat în această iarnă de gruparea piteșteană, după sosirile lui Franck Tchassem (împrumut pe 6 luni de la „U” Cluj), Eldin Mehmedovic și Paul Mitrică.
CSM Unirea Alba Iulia a comunicat că a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu Raul și Darius Nistor. În acest sezon, Raul Nistor a evoluat 597 de minute (campiionat și în cupă), în vreme ce Darius a bifat 120 de minute în cele două competiții.
ASC Olimpic Zărnești – Liga 3, Seria 6, locul 7, 18 puncte – și-a reluat pregătirile și anunță disputarea primului joc de verificare. Sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 11.00, pe stadionul Dragoslavele, Olimpic Zărnești va întîlni pe AFC Cîmpulung Muscel (Liga 2).
Fotbaliștii Chindiei Târgoviște au efectuat miercuri, 15 ianuarie, primul antrenament din 2025. Reunirea lotului ar fi trebuit să aibă loc cu două zile mai devreme, în 13 ianuarie, dar a fost amânată de președintele clubului dâmbovițean.
Un număr de 24 de jucători s-au prezentat la prima ședință de pregătire a Chindiei: Mario Contra, Ștefan Mușat, Andres Brînzea – Mihai Leca, Roberto Romeo, Alexandru Sabău, Radu Simion, Mădălin Martac, Iustin Cristea, Adrian Ioniță, Cornel Dinu, Iulian Roșu, Alexandru Petre, Bogdan Petre, Cosmin Atanase, Ionatan Dogănoiu, Daniel Danu, Iulian Zamfir, Răzvan Tache, Rareș Mihai, Sergej Grubac, Daniel Florea, Robert Răducioiu, Petruț Crăciun.
„Traversăm o perioadă foarte, foarte grea. Lucrurile sunt foarte dificile acum. Au fost probleme pe la stadion, de asta am amânat reunirea. Atmosfera este încărcată, le dau dreptate jucătorilor. Ce e supărător e că este a doua oară, de sărbători, când jucătorii și antrenorii pleacă acasă fără bani. Nu am ce să le reproșez jucătorilor din punct de vedere al înțelegerii”, a declarat Marcel Ghergu, președinte Chindia Târgoviște, după reunirea echipei în ianuarie 2025, potrivit Liga 2.ro.
Programul jocurilor amicale:
25 ianuarie: Chindia Târgoviște – Voința Crevedia
29 ianuarie: Chindia Târgoviște – Urban Titu
1 februarie: Chindia Târgoviște – ACS FC Dinamo București
7 februarie: Chindia Târgoviște – FC Pucioasa
8 februarie: FC Voluntari – Chindia Târgoviște
15 februarie: CFC Argeș – Chindia Târgoviște
Universitatea Cluj, liderul SuperLigii, l-a cedat pe Mario Cristian Șfaiț (20 de ani) la SCM Zalău, locul în Seria a 10-a a Ligii 3. Anunțul a fost făcut de clubul zălăuan.
„În vârstă de 20 de ani, mijlocașul de bandă vine la Zalău sub formă de împrumut pe o perioadă de șase luni de la liderul SuperLigii. formație pentru care a debutat în toamna trecută.
Șfaiț devine asftel primul transfer al echipei noastre în această iarnă, urmând ca ăână la reunirea lotului, programată în 20 ianuarie, conducerea noastră să mai finalizeze și alte discuții purtate în această perioadă cu mai mulți jucători.
Bun venit la SCM Zalău, Mario Șfaiț!”, este comunicatul celor de la SCM Zalău.
Potrivit Transfermarkt, 50.000 de euro ar fi cota de piață a mijlocașului Mario Cristian Șfaiț.
Gloria Bistrița – locul 1 în Seria a 7-a a Ligii 3 – și-a prezentat ieri noile achiziții pentru cea de-a doua parte a sezonului 2024/2025. Clubul bistrițean i-a transferat pe Alin Burdeț, Stejărel Vișinar, Chukwu, Ibuchi Goodnews, Mario Salka și Alexnadru Mogoș, toți reprezentați de Bogdan Apostu.
Politehnica Timișoara – Liga 3, Seria 9, locul 4, 25 de puncte – a anunțat încetarea raporturilor contractuale cu mijlocașul Cristian Grancea (20 de ani).
Sosit în vara lui 2024, Grancea a strâns 11 meciuri oficiale în tricoul lui Poli în acest sezon, dintre care două în Cupa României, competiție în care a marcat un gol.
CSO Băicoi, liderul Seri a 6-a din Liga 3, a anunțat transferul atacantului Beniamin Lazăr de la CS Mioveni.
Jucătorul își va face debutul în tricoul CSO Băicoi sâmbătă, 18 ianuarie, cu ocazia partidei de verificare împotriva CS Afumați (Liga 2), care se va disputa la Aricești, de la ora 12.00.
Materialul va fi actualizat pe parcursul zilei!
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 59 de minute agoSuperLiga// LIVE – Rapid vs „U” Cluj 0-0
SE JOACĂ ACUM! Runda a cincea din play-off programează cel mai vechi duel din...
-
Din Voleu
/ 2 ore agoMăldărășanu, dispus să continue la Sibiu: „Dacă este să o luăm de la capăt, o vom lua de la capăt!
FC Hermannstadt a părăsit neînvinsă domeniul lui Gheorghe Hagi, 1-1 cu Farul, într-un meci...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga// Farul vs Hermannstadt 1-1>> Rezumat Video>> Remiza care menține suspansul
Farul și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din runda a...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
Cele mai citite


