
FC Botoșani a câștigat în deplasarea cu „U” Cluj, scor 1-0, în etapa a 29-a a sezonului regular din SuperLigă.
Un contraatac școală, purtat în superioritate numerică, de 4 (!) contra 1, i-a oferit argentinianului Enzo Lopez, în minutul 80, ocazia de a trimite mingea în poarta Universității Cluj și de a direcționa toate punctele spre nordul Moldovei, unde e mai mare nevoie de ele.
Opt cornere (scor 4-4), posesie 54%-46% și niciun șut pe spațiul porții, este suma spectacolului fotbalistic oferit de cele două echipe în primul mitan.
În minutul 42, înainte ca Alex Chipciu să lovească bara Botoșaniului, Radu Boboc a fost călcat pe mână de Enriko Papa. Jucătorul clujean a suferit o luxație la încheietura mâinii drepte și a fost schimbat cu Fabry.
Foto – H.M.R. – ultras24.ro
Partea secundă a meciului a debutat cu ratarea lui Fabry, șut din întoarcere, din 8 metri, după o fază creată de Thiam și continuată de Blănuță. Mingea șutată de slovac a trecut la câțiva centimetri de poarta grecului Anestis.Echipa lui Sabău a continuat să atace, însă zidul botoșănean a izbutit să blocheze șuturile lui Thiam și, din nou, Fabry.
În minutul 77, Botoșaniul a fost aproape de K.O., dar Pavlovic a respins de pe linia porții călcâiul senegalezului Thiam, iar Anestis, la aceeași fază, s-a trezit lovit cu mingea în piept de Miranyan, din 6 metri.
Finalul partidei l-a găsit pe Ioan Ovidiu Sabău nervos, așezat pe unul din fotoliile băncii tehnice, privind cu frustrare spre jucătorii săi.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj – calificată în play-off-ul SuperLigii – a rămas cu 51 de puncte, temporar pe locul 3, în timp ce FC Botoșani a urcat pe poziția a 13-a, cu 28 de puncte.
Foto – Cristi Moise – ultras24.ro
„U” CLUJ vs. FC BOTOȘANI 0-1 (0-0)
Au marcat: E. Lopez (80)
„U” Cluj: Gertmonas 6 – Boboc 5 (45, Fabry 5), Masoero 5, Cristea 5, Chipciu 6 – Artean 4,5, Simion 5, Nistor 4,5 , Bic 4,5 (69, Miranyan 4,5) – Blănuță 4,5 (69, Bota 4,5), Thiam 5 (69, Bettaieb 4,5)
Rezerve: Lefter, Oancea, Mitrea, Codrea, Oaidă, Rață, Silaghi, Bota, Fabry, Bettaieb, Miranyan
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
FC Botoșani: Anestis 6,5 – Adams 5, Matricardi 6, Iacob 6 (79, Miron), Pavlovic 7 – Petro 6, E. Papa 4,5 (46, G. David 5) – Cîmpanu 5,5 (87, R. Benzar), R. Filip 5,5 (58, Mitrov 6,5), Bodișteanu 5,5 (58, Aldair 6) – E. Lopez 6
Rezerve: Kukic, Șeroni, Miron, Țigănașu, Diez, R. Benzar, E. David, Caputa, Pănoiu, Mitrov, Mouaddib, Chică-Roșă
Antrenor Leo Grozavu
Arbitru: Viorel Flueran/ Asistenți: Adrian Vornicu și Cristian Ilinca/ Arbitru VAR: Sorin Costreie/ Arbitru AVAR: Florin Mazilu
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 29-a:
Vineri, 28 februarie
Unirea Slobozia – Oțelul Galați 0-1 (0-0)/ Blazek (60 – autogol)
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj 1-1 (1-0)/ M. Coman (30) – M. Kamara (61)
Sâmbătă, 1 martie
Universitatea Cluj – FC Botoșani 0-1 (0-0)/ E. Lopez (80)
Ora 19.00 Universitatea Craiova – Farul Constanța
Duminică, 2 martie
Ora 15.00 Politehnica Iași – Petrolul Ploiești
Ora 20.00 FC Rapid 1923 – FCSB
Luni, 3 martie
Ora 17.00 Gloria Buzău – UTA Arad
Ora 20.00 Dinamo București – FC Hermannstadt
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 8 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 10 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite


