Florin Pîrvu, tehnicianul Petrolului, a mărturisit că a intenționat să-l scoată din teren pe Jair, cu puțin timp înainte ca mijlocașul brazilian să marcheze golul decisiv al victoriei. Acesta a mai declarat la finalul partidei cu Dinamo, scor 1-0, că perioada de transferuri abia s-a deschis și mai așteaptă ceva jucători, cu profil ofensiv și defensiv.
„Eram datori în fața propriilor suporteri să câștigăm. Venind după două meciuri în care nu am reușit să câștigăm, la această partidă a fost o presiune în plus, jucând și în fața propriilor suporteri, eram obligați să luăm cele 3 puncte.
A fost un meci deschis. Cred că Zeljko Kopic face o treabă bună la Dinamo. Jucătorii ambelor echipe au făcut un meci bun, dar cred că victoria noastră a fost meritată. Am fost inspirat că nu l-am schimbat pa Jair, că asta intenționam inițial să fac. Jair este un jucător valoros, foarte bun al acestui campionat.
foto// gazeta de prahova
Mă bucur că Sergiu Hanca a revenit. A fost o perioadă foarte dificilă pentru el după acea accidentare. Recuperarea lui este completă, S-a pregătit foarte bine alături de noi. Se punea problema chiar să încep cu el titular în acest meci. A făcut tot ce înseamnă perioada de pregătire din Turcia.
Mai așteptăm să vină la noi ceva jucători. Eu cred că Petrolul va arăta din ce în ce mai bine. Căutăm în compartimentul ofensiv și cel defensiv”, a declarat Pîrvu la flash-interviu.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


