În cursul zilei de miercuri, 31 ianuarie, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF a impus o interdicție pentru Dinamo în ceea ce privește transferurile în următoarele două perioade de mercato.
Decizia dată de CNSL a venit în urma rezilierii unilaterale a contractului lui Iulian Roșu!
Mai mult, Dinamo este obligată să îi plătească fotbalistului toate datoriile restante.
ROȘU IULIAN vs. DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Admite în parte cererea. Constată denunțarea unilaterală a contractului fără justă cauză a clubului conform art. 18.8. lit. b) din RSTJF, începând cu data de 31.01.2024.
Respinge capetele de cerere 3-6 ca inadmisibile, urmând ca reclamantul să-și valorifice pretențiile în procedura prevăzută de art. 102 alin. 6 și art. 5.21 din Legea 85/2014.
În temeiul dispozițiilor art. 18.9.1. lit. a) din RSTJF, dispune sancționarea pârâtului cu interdicția de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar din următoarele două perioade de transfer. Respinge cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale ca neîntemeiată. Cu recurs.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 12 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 14 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
