Naționala de rugby a României întâlnește în ultimul meci al Grupei B din Campionatul European 2024, Portugalia. Partida are loc sâmbătă, 17 februarie, de la ora 16:30, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.
Cu două victorii din tot atâtea partide disputate, Stejarii se află pe primul loc în grupă, având șansa, în funcție de rezultatele ultimei runde, să joace semifinala pe teren propriu.
Staff-ul tehnic a stabilit echipa pentru partida cu Portugalia, în Primul XV fiind făcute 5 modificări față de echipa care a început meciul cu Belgia, de săptămâna trecură.
Astfel, pe înaintare în linia a treia începe Florian Roșu, iar pe treisferturi, Gabriel Rupanu este mijlocaș la grămadă, la centru, aripă și fundaș fiind trei jucători care evoluează pentru prima dată în această ediție a Campionatului European, Taylor Gontineac, Ionuț Dumitru și Marius Simionescu.
De remarcat revenirea în echipă după aproape doi ani a lui Ionuț Dumitru și Daniel Plai. De asemenea, în fața debutului pentru Stejari se află tânărul jucăor, Adrian Mitu de la Pau.
Căpitanul echipei este Ovidiu Cojocaru.
„Este ultimul meci din grupă cu cel mai periculos adversar, Portugalia, echipa care a fost revelația ultimei Cupe Mondiale disputate în Franța. Nu avem altă alegere, dacă dorim să jucăm semifinala în fața propriilor suporteri, decât să îi învingem și credeți-mă, nu va fi ușor. Jucătorii sunt pregătiți, depinde doar de ei să decidă următoarea etapă a competiției”, a declarat David Gérard, antrenorul Stejarilor, citat de FRR.ro
Echipa României pentru meciul cu Portugalia:
1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo) C, 3. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Ionuț Lucian Mureșan (SCM USV Timișoara), 5. Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare), 6. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 7. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 8. Damian Strătilă (CSA Steaua), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara) 10. Alin Conache (CSA Steaua), 11. Manumua Tevita (SCM USV Timișoara), 12. Fonovai Tangimana 13. Taylor Gontineac (Rouen Normandie), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)
Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CS Rapid), 17. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 18. Vasile Balan (CSA Steaua), 19. Johan Van Heerden (CS Dinamo) 20. Adrian Mitu (Pau), 21. Florin Surugiu (CS Rapid), 22. Daniel Plai (SCM USV Timișoara) , 23. Ovidiu Neagu (CS Dinamo)
Staff: David Gérard – antrenor principal, Jonathan Edward Brooks Callard – antrenor cu treisferturile și atac, Simon Maisuradze – antrenor înaintare, Raphaël Francois Saint-André – antrenor asistent cu treisferturile și îndemânare (skills), Michaël Dallery – antrenor principal cu pregătirea fizică, Paul Cere-Labourdette – antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS, Daniel Carpo – antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS, Daniel Răzvan Wanya Crîngu – medic, Marius Lică Todosi – kinetoterapeut, David Popa – analist video
După partidele din grupă vor urma semifinalele, programate în weekendul 2-3 martie și finalele ce vor avea loc pe 17 martie, la Paris. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Europa League
/ 2 ore agoEuropa League// FCSB vs Olympiakos (ora 22.00)/ Campioana României s-ar mulțumi cu egal!/ MM Stoica a anunțat numărul de bilete vândute până miercuri
FCSB și Olimpiakos se întâlnesc joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, în...
By Silviu Coman -
Baschet
/ 4 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...