Connect with us

Fotbal Intern

SuperLiga// Runda 26-a// Rezumat Video – FC Voluntari vs UTA 0-1 (0-0)// S-a văzut cine e antrenor și cine analist TV de ocazie!

În această după-amiază, Mircea Rednic i-a arătat lui Nicolae Dică care este diferența dintre teorie și practică,Altfel spus, una e meseria de antrenor și alta de analist TV, practicată în perioadele de pauză forțată. 

La schimbări l-a bătut Rednic pe Dică! Primele două modificări efectuate în minutul 56, Freitas și Stahl în locul lui J.Pedro, respectiv Vlad Morar, i-au adus echipei arădene o oarecare stabilitate în linia mediană, dar nu și imaginație în elaborarea fazelor de atac.

După 14 minute, interval de timp în care Dică a contemplat, Rednic s-a decis să mai mute de două ori,. Au intrat Fabry și Tudorie, jucători de atac. Rezultatul s-a văzut imediat pe tabelă. Căpușa a centrat și Fabry, filat dar nu și marcat, a înscris cu capul.

Cu aceste 3 puncte obținute pe terenul Voluntariului, UTA se debarasează provizoriu de locurile 10-12 și urcă pe locul 8, cu 34 de puncte. Gruparea ilfoveană staționează pe poziția a 13-a, cu 27 de puncte, la egalitae cu Poli Iași.

CRONICA LIVE

Statistica partidei// Posesia: 54%-46%; Șuturi pe poartă: 4-5; Șuturi pe lângă poartă: 3-7; Cornere: 7-5; Cartonașe galbene: 1-0 

A marcat: Fabry (77)

MVP Iacob – 6,5

Minutul 90+4 – Fluier final. 

Minutul 85 – Boboc este aproape de autogol, însă J. Fernandez respinge în corner.

Minutul 77 – GOOOOLL UTA – Căpușa centrează și Fabry reia cu capul în poarta Voluntariului, din marginea careului de 6 metri.

Minutul 72 – Intrat de doar un minut, D. Andrei îl faultează pe Stahl, talpă pe gleznă, și arădeanul nu mai poate continua meciul. A intrat Rareș Pop. Jucătorul Voluntariului nu a primit nicio sanțiune din partea arbitrului Horațiu Feșnic.

Minutul 70 – Mircea Rednic s-a decis să-i schimbe pe Micovsci și Luckassen. Au intrat Fabry și Tudorie, la primul meci în tricoul UTA-ei. Schimbare și la FC Voluntari. Andrei l-a schimbat pe Răduț.

Minutul 60 – Uluitoare intervenția lui Iacob la devierea lui Dumiter. Ocazie mare pentru Voluntari!

Minutul 59 – Răduț șutează din întoarcere, de la 17 metri, la colțul lung, însă mingea nu cadrează spațiul porții arădene.

Minutul 56 – Dublă schimbare la UTA. Au intrat Freitas și Stahl, care i-au schimbat pe J. Pedro, respectiv Vlad Morar.

Minutul 53 – Micovschi execută primul corner pentru UTA din repriza a doua. 

Minutul 48 – Dumiter șutează și Iacob reține.

Minutul 46 – A început repriza a doua. Surprinzător, tehnicienii celor două echipe nu au făcut nicio moodificare în echipele de start.  

Am asistat la o primă repriză echilibrată, dominată în prima parte de UTA. Vlad Morar și Kevin Luckassen au fost autorii a două mari ocazii de gol. Prestații sub orice critică a interilor Omondi și Micovschi. De partea cealaltă, FC Voluntari a avut reale probleme în dezvoltarea acțiunilor de atac. Dumiter a avut o mare ocazie de gol în minutul 30, lovitura sa de cap fiind deturnată în corner de Iacob. La pauză, cel mai probabil, Nicolae Dică și Mircea Rednic vor apela la rezerve. Jocul o impune! 

Statistica primelor 45 de minute// Posesia: 56%-44%;, Șuturi pe poartă: 2-2; Șuturi pe lângă poartă: 0-4; Cornere: 2-2; Cartonașe galbene: 1-0

Minutul 45+2 – Final de primă repriză.

Minutul 45+1- Omondi încearcă să-l păcalească pe arbitrul Horațiu Feșnic, cu o cădere teatrală în careul gazdelor. Jocul continuă.

Conducerea clubului Rapid, inclusiv Dan Șucu, principalul finanțator, se află prezentă la meci. Staff-ul administrtiv-executiv al grupării giuleștene a venit pentru a-l vedea pe Rareș Pop, însă tânărul jucător este deocamdată pe banca de rezerve a formației arădene.

Minutul 42 – FC Voluntari beneficiază de al doilea corner și Iacob boxează mingea.

Minutul 34 – UTA răspunde prin Luckassen, lovitura de cap fiind respinsă de portarul gazdelor.

Minutul 30 – Gazdele ratează deschiderea scorului. Centrarea lui Boboc a fost reluată de Dumiter cu capul, din 7 metri, însă Iacob a respins în corner.

Minutul 24 – Matricardi se complică și îl faultează pe Luckassen. Arbitrul Horațiu Feșnic îi acordă fundașului central ilfovean cartonașul galben.

Minutul 19 – Kevin Luckassen trimite cu capul pe lângă poarta gazdelor, din interiorul careului.

Minutul 15 – Posesia// Voluntari 55%-UTA 45%.

Minutul 15 – UTA beneficiază de prima lovitură de la colțul terenului din acest meci. Defensiva ilfoveană a respins centrarea lui Omondi.

Minutul 7 – Ocazie UTA! Vlad Morar, din demi-voleu, de la aproximativ 16 metri, lovește bara lateral stânga a porții lui J. Fernandez.

Minutul 5 – Nicio fază importanta la cele două porți. Nicoale Dică a ales să joace în sistemul 4-3-1-2, iar Mircea Rednic a rămas consecvent sistemului 4-3-3.

Minutul 1 – A început partida. Mircea Rednic a efectuat patru modificări în formula de start față de primul unsprezece cu care a început jocul cu FC Botoșani.

ECHIPELE de START:

FC VOLUNTARI: J. Fernandez 6,5 – Ricardinho 4,5, Turda 4,5, Matricardi 4,5, Boboc 4,5 – Cascini 5 (87, Ciobanu), Crepulja 5 – Dumiter 4,5 (79, Carnat), Răduț 4,5 (71, D. Andrei), R. Popescu 4,5 (79, D. Florea) – Nemec 4,5

Rezerve: Vâlceanu – D. Florea, Cocian, Paz, Carnat, D. Andrei, Ciobanu, Rața, Droppa, Voican, Armaș, Aliji
Antrenor: Nicolae Dică

UTA: Fl. Iacob 6,5 – Căpușă 6,5, Benga 6, Stolnik 6, D. Rodrigues 6 – Morar 5 (56, Stahl 4,5, – 74, R. Pop), Machado 4,5 (56, Freitas), Cr. Mihai 5 – Micovschi 4 (70, Fabry 6), Luckassen 5 (70, Tudorie 4,5), Omondi 4,5

Rezerve: Kucher – Freitas, Fabry, Stahl, R. Pop, Iurasciuc, Vulturar, Trif, Ariel Lopez, Tudorie, A. David
Antrenor: Mircea Rednic

Arbitru: Horațiu Feșnic // Asistenți: Alexandru Vodă, Doru Lucaciu
Arbitru VAR: Claudiu Marcu // Asistent VAR: Cătălin Popa

De citit și:

Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani. Vezi foto arhivă!

REZUMAT VIDEO

 

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern