Calificările nu se obțin prin jocuri spectaculoase, ci prin partituri tactice aplicate la sânge, cu precizie, și mult efort în zona mediană. Universitatea Cluj a învins FC Botoșani și are timp pănă în 8 martie să pregătească meciul cu FC Voluntari, din deplasare. Este jocul decisiv pentru formația clujeană de accedere în play-off.
În această după-amiază, pe Cluj Arena, pe o vreme superbă de început de martie, fotbaliștii pregătiți de Ioan Ovidiu Sabău au bifat al patrulea meci consecutiv fără gol primit și a doua victorie consecutiva obținută la același scor: 1-0.
De remarcat jocul excelent făcut de fundașii centrali sud-americani Masoero și Thalisson, travaliul lui Ovidiu Bic, autorul pasei la golul marcat de Daniel Popa, dar și lentoarea lui Roguljic și nervii de neînțeles ai lui Chipciu.
FC Botoșani și-a pierdut din ferocitatea arătată în primele trei jocuri din acest an. Blazarea și resemnarea se citesc pe chipurile multor jucători, sentimente induse și de tehnicianul Bogdan Andone, prin declarațiile sale, dar mai ales prin alcătuirea formulelor de start și schimbările pe care le efectuează în timpul partidelor.
Jucători ca Florescu și Dican nu au cum să lipsească din primul 11, adică ADN-ul!
CRONICA LIVE
Statistica partidei// Posesia: 49%-51%; Șuturi pe poartă: 1-1; Șuturi pe lângă poartă: 3-1; Cornere: 4-4; Cartonașe galbene: 0-2
A marcat: Daniel Popa (21)
MVP – Ovidiu Bic – 7
Fluier final.
Minutul 90 – Vali Gheorghe trece de un adversar, însă trimite peste poarta lui Kupic, dintr-un unghi aproape mort.
Minutul 89 – Florescu execută un corner. Defensiva clujeană respinge și oaspeții execută o altă lovitură de la colțul terenului. Gorcea le dă emoții colegilor, respingând defectuos mingea centrată de același Florescu.
Minutul 82 – Ocazie mare irosită de Daniel Popa, șutul atacantului, de la aproximativ 16 metri, trecând puțin peste poarta moldovenilor. Excelent jocul lui Ovidiu Bic!
Minutul 74 – Modificări și la FC Botoșani. Vezi caseta tehnică.
Minutul 72 – Marco Rus este lansat de Doukoure, însă centrarea under-ului 21 se oprește în primul adversar.
Minutul 71 – Schimbare pentru securizarea liniei mediene. Ioan Ovidiu Sabău îl schimbă pe Nistor cu Doukoure, mijlocaș cu profil defensiv.
Minutul 63 – Oaspeții au devenit tot mai activi în jumătatea Universității.
Minutul 60 – Trei modificări în formația clujeană. Au ieșit Roguljic, Pănoiu și Simion. Au intrat M.Rus, Anselmo și Fossati.
Minutul 56 – Masoero respinge în corner. Primul corner pentru FC Botoșani.
Minutul 53 – Roger obține un corner.
Minutul 46 – Două modificări în echipa Botoșaniului, ambele cu caracter ofensiv. Au intrat Florescu și Enzo Lopez.
Minutul 46 – A început repriza a doua.
Minutul 45+3 – S-a fluierat finalul primei reprize.
Minutul 45 – Celea scapă de al doilea cartonaș galben.
Minutul 32 – Zoran Mitrov părăsește terenul accidentat și este înlocuit cu Gligor.
Minutul 28 – A doua lovitură de la colțul terenului pentru formația clujeană.
Minutul 23 – Ocazie imensă a oaspeților. Gorcea respinge cu piciorul mingea trimisă cu capul de Mouaddib.
Minutul 21 – GOOOLL U CLUJ – Daniel Popa deschide scorul pe Cluj Arena. Atacantul clujean a preluat mingea centrată de Bic și a trimis-o în poarta lui Kukic.
Minutul 20 – Joc prudent din partea celor două formații.
Minutul 19 – Celea este avertizat cu cartonașul galben.
Minutul 15 – Universitatea execută prima lovitură de la colțul terenului.
Minutul 1 – A început partida.
Fundașul brazilian Thalisson revine în formula de start a Universității Cluj. Pănoiu este under-ul 21 ales de Sabău, în locul lui Silaghi. De partea cealaltă, Florescu și Dican au fost lăsați pe banca de rezerve.
ECHIPELE de START:
„U” CLUJ: Gorcea 6,5 – Chipciu 5, Masoreo 6,5, Thalisson 6, Roger 5,5 – Pănoiu 5 (60. Rus 5), Bic 7, Simion 6 (60, Fossati 6) – Roguljic 4,5 (60, Anselmo 5), Nistor 6 (70, Doukoure 6) – D. Popa 6,5 (83, V. Gheorghe)
Rezerve: Iliev, Oancea, Pițian, Mitrea, Chinteș, Grobry, Fossati, Rus, Gheorghe, Ilie, Anselmo, Chirilă
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
FC BOTOȘANI: Kukic 6 – Dimitrov 4 (46, E. Lopez 5), Șeroni 4,5, Celea 4,5, Țigănașu 5 – Mouadib 5 (74, Fulop 4,5), Filip, Petro 4 (46, Florescu)- Kaprof 4,5, Mitrov 4,5 (32, Gligor), Margiotta 4 (74, Ofosu 4,5)
Rezerve: Ducan, Dican, Florescu, Creț, Sadiku, Ferreira, Glgiro, L. Fulop, Lopez, Ofosu
Antrenor: Bogdan Andone
De citit și:
Arbitru: Bogdan Dumitrache (București)/ A1. Alexandru Vodă (București), A2. Mihăiță Necula (București)/ Arbitru VAR: Andrei Chivulete (București)/ Arbitru AVAR: Claudiu Marcu (Constanța)
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Europa League
/ 3 ore agoEuropa League// FCSB vs Olympiakos (ora 22.00)/ Campioana României s-ar mulțumi cu egal!/ MM Stoica a anunțat numărul de bilete vândute până miercuri
FCSB și Olimpiakos se întâlnesc joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, în...
By Silviu Coman -
Baschet
/ 5 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...