Fotbal pe bandă rulantă în SuperLiga, în penultima zi de martie. Prima partidă se dispută în nordul Moldovei, ora 15.45, între FC Botoșani și Poli Iași. Un meci de 6 puncte sau de totul sau nimic. Ziua continuă cu întâlnirea dintre „U” Cluj și UTA, ocupantele primelor două locuri din play-out. În Bânie, de la ora 21.00, Dan Șucu, principalul finanțator al Rapidului, a promis că va bate toba din mijlocul galeriei giulește în jocul cu CSU Craiova.
FC Botoşani – Politehnica Iaşi, sâmbătă, 30 martie – ora 15.45
Ultimul succes reuşit de botoşăneni în Superligă a fost chiar în faţa adversarului de astăzi, 2-1 pe 2 februarie 2024. Au urmat trei remize şi patru înfrângeri.
Ieşenii s-au impus în trei dintre cele 16 deplasări din campionatul actual, iar de alte cinci ori au terminat la egalitate.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 22 de ori, de nouă ori a câştigat FC Botoşani, de şapte ori s-a impus Poli, iar de alte şase ori au remizat.
Primul meci în Superligă a avut loc pe 17 octombrie 2014, CSM Poli Iaşi – FC Botoşani 2-2, goluri înscrise de Coşereanu, Onduku, respectiv Martinus şi Codoban. Pe băncile tehnice s-au aflat Nicolo Napoli şi Leo Grozavu.
Două partide s-au încheiat fără gol marcat, ambele cu FC Botoşani gazdă (prima pe 25 aprilie 2015, iar cea de a doua pe 11 aprilie 2016).
Întâia victorie din contul gazdelor din această rundă: 11 august 2015, FC Botoşani – CSM Poli Iaşi 1-0.
Prima victorie bifată de ieşeni: 29 noiembrie 2015, CSM Poli – FC Botoşani 1-0.
Cele mai multe goluri: 20 septembrie 2017, FC Botoşani – CSM Poli Iaşi 3-3.
Cea mai mare diferenţă de scor: 30 august 2020, FC Botoşani-Poli Iaşi 4-0.
Cea mai recentă confruntare directă din campionat: 2 februarie 2024, FC Botoşani-Poli Iaşi 2-1 (marcatori E. Lopez, J. Mouaddib, respectiv H. Saghiri).
Partida va fi arbitrată de Viorel Flueran (Craiova).
Universitatea Cluj – UTA Arad, sâmbătă, 30 martie – ora 18.00
Un meci foarte important pentru supremaţia în play-out se va disputa pe „Cluj Arena”, unde Universitatea primeşte vizita celor de la UTA, ambele formaţii venind după victorii înregistrate în etapa precedentă.
Şase succese, patru remize şi şase înfrângeri este palmaresul studenţilor clujeni pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, arădenii au câştigat trei dintre cele 15 deplasări, iar de alte cinci ori au terminat la egalitate.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 67 de ori, de 22 de ori au câştigat clujenii, de 32 de ori s-au impus arădenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Universitatea Cluj gazdă: 33 de meciuri – 18 succese U Cluj – 6 remize – 9 victorii UTA.
Primul meci a avut loc pe 8 decembrie 1946 şi s-a încheiat cu victoria categorică a arădenilor, scor 4-0, marcatori L. Bonyhadi dublă, I. Nicşa şi M. Toth.
Întâiul succes din contul studenţilor clujeni a venit un an mai târziu, pe 19 octombrie 1947, Universitatea – ITA 2-0, antrenori Nicolae Munteanu, respectiv Petre Steinbach.
Cea mai recentă dispută din SuperLiga României: 4 februarie 2024, Universitatea – UTA 1-3 (D. Popa / E. Omondi – dublă, K. Luckassen).
Partida va fi arbitrată de Andrei Florin (Târgu Mureș).
CSU Craiova – Rapid, sâmbătă, 30 martie – ora 21.00
Un vulcan, aşa se anunţă a fi arena „Ion Oblemenco” din Bănie, cea care va găzdui duelul dintre Universitatea şi Rapid, formaţii aflate în luptă directă pentru un titlu mult aşteptat în ambele tabere.
Oltenii sunt neînvinşi în ultimele opt etape, interval în care au înregistrat cinci victorii şi trei remize.
11.169 spectatori / meci este media înregistrată de Universitatea Craiova în ediţia actuală, locul 3 la acest capitol.
foto// lpf.ro
24 februarie 2024, Poli Iaşi – Rapid 3-1: a fost singura înfrângere suferită de giuleşteni în precedentele 13 deplasări din campionat, în rest patru succese şi opt rezultate de egalitate.
De la revenirea Rapidului în principala competiţie internă din 2021, cele două s-au mai întâlnit pe prima scenă de opt ori, craiovenii s-au impus de patru ori, bucureştenii au câştigat două jocuri, iar două partide s-au terminat la egalitate.
Cea mai recentă dispută directă din Superliga României a avut loc pe 4 martie 2024, Universitatea Craiova – Rapid 1-1, goluri marcate de Al. Mitriţă, respectiv J. Hromada.
Unul dintre punctele de atracţie ale acestui meci este duelul dintre doi jucători cu evoluţii formidabile în ediţia curentă, Alexandru Mitriţă – 25 de contribuţii ofensive (12 goluri marcate, 10 pase decisive, 3 penalty-uri scoase şi transformate de un alt coleg) vs. Albion Rrahmani, autor a 14 goluri şi pasator decisiv de trei ori, toate în doar 16 jocuri.
De reamintit că, antrenorul Cristiano Bergodi a condus-o pe Universitatea în anul 2020 (17 jocuri în ediţiile 2019-2020 şi 2020-2021, 14 victorii – 3 înfrângeri), când a fost la doar câteva zeci de minute de câştigarea titlului (ediţia 2019/20) cu gruparea alb-albastră.
Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs (Carei).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Europa League
/ 4 ore agoEuropa League// FCSB vs Olympiakos (ora 22.00)/ Campioana României s-ar mulțumi cu egal!/ MM Stoica a anunțat numărul de bilete vândute până miercuri
FCSB și Olimpiakos se întâlnesc joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, în...
By Silviu Coman -
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...