Connect with us

Fotbal Intern

SuperLiga – Play-out// Azi, Petrolul vs UTA (ora 19.00)

Etapa a cincea din play-out va fi închisă de întâlnirea dintre Petrolul și UTA, un duel de tradiție început acum 72 de ani, pe 17 august 1952, Flacăra Ploieşti – Flamura Roşie 2-4.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 53 de ori, de 21 de ori au câştigat prahovenii, de 22 de ori s-au impus arădenii, iar alte 10 partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Petrolul gazdă: 27 jocuri – 18 succese Petrolul – 4 remize – 5 victorii UTA.

Întâiul succes din contul prahovenilor a consemnat cea mai severă înfrângere suferită de arădeni în campionat, dar şi cea mai clară victorie izbutită pe prima scenă de către ploieşteni: 7 octombrie 1956, Flacăra Ploieşti – Flamura roşie 9-0. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Ilie Oană, respectiv Ion Reinhardt.

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României: 24 februarie 2024, UTA – Petrolul 1-0, gol marcat de Marcelo de Freitas.

În runda precedentă, Petrolul, cu Laszlo Balint (foto) la primul meci pe banca prahovenilor, a câștigat pe Cluj Arena, 2-1 cu Universitatea Cluj, iar UTA a pierdut pe teren propriu, 1-3 în fața FC Hermannstadt.

Jocul din această seară va fi arbitrat de Horia Mladinovici (București). În cabina VAR se vor afla Sorin Costreie (Voluntari – Ilfov) și Mihaiță Necula (București)

PLAY-OUT  – PROGRAM – REZULTATE – RUNDA a 5-a:

FC Hermannstadt vs FC Botoșani 1-1 (0-0)/ Au marcat: Neguț (90+2) – Mailat (61)

Poli Iași vs FC Voluntari 3-1 (1-0)/ Au marcat: S. Buș (13), Ștefanovici (65), Harrison (83) – Nemec (50)

FCU 1948 Craiova vs Dinamo București 1-1 (0-1)/ Au marcat: Blănuță (90) – Milanov (43)

Oțelul Galați vs „U” Cluj 1-0 (1-0)/ A marcat: Maciel (39)

Luni, 22 aprilie, ora 19.00/ Petrolul Ploiești vs UTA

CLASAMENT PLAY-OUT

7. OȚELUL  5  4 1 0  6-2  30 puncte

8. FC HERMANNSTADT  5  2 2 1  8-4  28 puncte  

9. UTA  4  2 1 1  6-6  27 puncte

10. „U” Cluj  5  1 2 2  5-4  26 puncte 

11. PETROLUL  3  2 1 1  4-6  25 puncte 

12. FC VOLUNTARI  5  2 1 2  10-8  21 puncte

13. POLI IAȘI  5  1 1 3  4-5  21 puncte 

14. DINAMO  5  1 2 2  3-6  20 puncte 

15.  FC BOTOȘANI  5  2 1 2  7-7  18  puncte

16. FCU CRAIOVA  5  0 2 3  3-8  18 puncte 

Programul partidelor rundelor 6-7 Play-off și Play-out.

Etapa a 6-a play off-out

Marți, 23 aprilie

Play-out/ Ora 17.00/ FC Voluntari – FC U Craiova 1948

Play-out/ Ora 19.30/ FC Botoșani – Dinamo București

Miercuri, 24 aprilie

Play-out/ Ora 16.45/ Universitatea Cluj – Politehnica Iași

Play-off/ Ora 19.00/ Farul Constanța – FC Rapid 1923

Play-off/ Ora 21.45/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB

Joi, 25 aprilie

Play-out/ Ora 16.45/ UTA Arad – Oțelul Galați

Play-out/ Ora 19.00/ FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești

Play-off/ Ora 21.45/ Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj

Etapa a 7-a play off-out

Vineri, 26 aprilie

Play-out/ Ora 20.00/ Dinamo București – FC Voluntari

Sâmbătă, 27 aprilie

Play-out/ Ora 17.30/ FC U Craiova 1948 – Universitatea Cluj

Play-off/ Ora 20.30/ FCSB – Farul Constanța

Duminică, 28 aprilie

Play-out/ Ora 13.30/ Oțelul Galați – FC Hermannstadt

Play-out/ Ora 18.15/ Politehnica Iași – UTA Arad

Play-off/ Ora 21.00/ CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Luni, 29 aprilie

Play-out/ Ora 17.30/ Petrolul Ploiești – FC Botoșani

Play-off/ Ora 20.30/ FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern