UTA se respectă, joacă și o învinge pe Poli Iași, scor 2-0, într-o partidă din play-out-ul Superligii, runda a VII-a. Este al doilea succes la rând obținut de formația arădeană, care a urcat pe locul 7 în clasamentul general, respectiv prima poziție în play-out.
După o primă repriză controlată de gazde, însă cu un joc liniar, cu puține momente de inspirație pe faza de atac, Tony da Silva (foto 2) era convins că arădenii nu-și vor schimba stilul defensiv, iar golul va pica până la final. Eroare de calcul!
Mircea Rednic (foto 1) – prin cele trei schimbări efectuate până în minutul 55 – a trecut la ofensivă, de la a nu primi gol, la a înscrie.
La doar șapte minute de la intrarea în teren, după o incursiune a lui Rareș Pop – MVP-ul partidei (!) – Ezekiel a deviat mingea în poarta lui Silviu Lung jr.
Apăsat de rezultat, Tony da Silva i-a aruncat în luptă pe Harrison, Allazinho, Kabran și Jatoba, Au urmat câteva minute de asalt, cu mingi aruncate în careul lui Iacob, însă Rednic nu-și încheiase pledoaria tactică.
Pe nesimțite/nevăzute, i-a trimis în teren pe Stahl, pentru dinamizarea jocului pe contre, și Ariel Lopez, în linia mediană, forță suplimentară pentru suprimarea acțiunilor ofensive.
În minutul 87, Luckassen a profitat de o eroare în defensiva Politehnicii și a punctat împotriva echipei ce i-a oferit primul loc de muncă în România.
Statistica partidei// Posesie: 63%-37%; Șuturi pe poartă: 4-4; Șuturi pe lângă poartă: 7-4; Cornere: 10-5; Cartonașe galbene: 2-2
MVP – Rareș Pop – 7
A marcat: Ezekiel (62), Luckassen (87)
foto – Tony da Silva – lpf.ro
Echipele de start:
Poli: Lung jr. 6 – Todoroski 5, F. Ilie 4, Bouhenna 4, Ispas 5 (63, Allazinho 4,5) – A. Roman 5, Bordeianu 4, Marchioni 4,5 (80, Jatoba), Ștefanovici 4,5 – Buș 4 (63, Harrison 4), Bettaieb 4 (72, Kabran 4)
Rezerve: Ailenei, Martac, Allanzinho, Jatoba, A. Ciobanu, Harrison, Itu, Kabran, Katanec, Saghiri, Samayoa
Antrenor: Tony da Silva
UTA: Iacob 6 – Rodrigues 5 (46, Căpușă 6), Conte 6, Stolnik 6,5, Lawrence 6 (55, Ezekiel 6) – Micovschi 5,5 (55, Trif 5), C. Mihai 6, Vulturar 6 (77, A. Lopez) – R. Pop 7 (72, Stahl 6), Luckassen 6, Omondi 5,5
Rezerve: Kucher, Căpușă, A. David, Esekiel, Iurasciuc, A. Lopez, Stahl, Trif, Tudorie
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti)/ A1: Constantinescu Andrei (Bucureşti), A2: Vişan Florian Alexandru (Galaţi)/ Arbitru VAR: Marcu Claudiu (Constanţa)/ Arbitru AVAR: Filip Alexandru (Constanţa)
PROGRAM – REZULTATE – RUNDA a 7-a/ PLAY OFF/OUT
Vineri, 26 aprilie
Dinamo București – FC Voluntari 1-1 (1-1)/ Au marcat: Gnahore (35) – Cascini (37)
Sâmbătă, 27 aprilie
FC U Craiova 1948 – Universitatea Cluj 3-2 (1-1)/ Au marcat: Baeten (25, 55), Blănuță (76) – Silaghi (16), Anselmo (73)
FCSB – Farul Constanța 2-1 (1-0)/ Au marcat: Miculescu (26), Băluță (86) – Rivaldinho (79)
Duminică, 28 aprilie
Oțelul Galați – FC Hermannstadt 1-0 (0-0)/ A marcat: Yabre (3)
Politehnica Iași – UTA Arad 0-2 (0-0)/ A marcat: Ezekiel (62), Luckassen (87)
Play-off/ Ora 21.00/ CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Luni, 29 aprilie
Play-out/ Ora 17.30/ Petrolul Ploiești – FC Botoșani
Play-off/ Ora 20.30/ FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova
CLASAMENT PLAY-OFF
1. FCSB 7 5 2 0 12-6 49 puncte
2. FARUL 7 4 1 2 14-8 35 puncte
3. Universitatea Craiova 6 3 0 3 8-8 34 puncte
4. CFR 6 2 1 3 8-10 34 puncte
5. RAPID 6 0 1 5 6-14 29 puncte
6. SEPSI 6 1 3 2 7-9 28 puncte
CLASAMENT PLAY-OUT
7. UTA 7 4 2 1 12-8 34 puncte
8. OȚELUL 7 5 1 1 8-5 33 puncte
9. FC HERMANNSTADT 7 3 2 2 10-5 31 puncte
10. „U” Cluj 7 2 2 3 8-7 29 puncte
11. PETROLUL 6 2 2 2 5-9 26 puncte
12. FC VOLUNTARI 7 2 3 2 11-9 23 puncte
13. FCU CRAIOVA 7 1 3 3 6-10 22 puncte
14. FC BOTOȘANI 6 3 1 2 9-8 21 puncte
15. POLI IAȘI 7 1 1 5 4-8 21 puncte
16. DINAMO 7 1 3 3 5-9 21 puncte
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Europa League
/ 2 ore agoEuropa League// FCSB vs Olympiakos (ora 22.00)/ Campioana României s-ar mulțumi cu egal!/ MM Stoica a anunțat numărul de bilete vândute până miercuri
FCSB și Olimpiakos se întâlnesc joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, în...
By Silviu Coman -
Baschet
/ 3 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...