Connect with us

Din Voleu

Victor Angelescu a anunţat despărţirea dintre clubul Rapid şi Daniel Niculae

Acţionarul minoritar al clubului Rapid, Victor Angelescu (foto dreapta), a declarat, marţi, în conferinţa de presă organizată cu ocazia prezentării noului antrenor, nord-irlandezul Neil Francis Lennon (52 ani), că gruparea bucureşteană nu îi va prelungi contractul preşedintelui clubului, Daniel Niculae, scadent în această vară.

Daniel Niculae este preşedintele clubului până la finalul acestui sezon, dar începând cu sezonul viitor nu va mai fi preşedintele clubului Rapid. Contractul lui nu va mai fi prelungit.

În acest moment este prea devreme să vorbim despre un nou preşedinte. Am avut discuţii şi cu Dan Şucu. Nu vom pune un preşedinte imediat, vom vedea ce se va întâmpla şi poate vom aduce pe cineva pe partea tehnică, nu ştiu. În momentul de faţă nu avem o decizie, nu avem o persoană cu care să îl înlocuim în acest moment. Vom vedea în vară ce vom face, a afirmat oficialul rapidist.

Daniel Niculae a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la finalul lunii aprilie, fiind acuzat că l-a plătit şi a ajutat pe liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, să achiziţioneze şi să introducă ilegal materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.

Parchetul a anunţat că a extins acţiunea penală faţă de doi inculpaţi, respectiv Liviu Ungurean şi Daniel Niculae, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi complicitate la această infracţiune.

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu