
Dani Coman, președintele FC Argeș, continuă să transfere jucători tineri, de perspectivă, de la echipe din Liga 3.
Astfel, după cooptarea lui Denis Oncescu (19 ani, portar, Dinamo, împrumutat pentru un sezon) și Raul Ailenei (17 ani, mijlocaș, Ripensia), clubul piteștean a anunțat că a ajuns la un acord cu fundașul central Rareș Butnărașu (CSC Ghiroda și Giarmata Vii).
”Bine ai venit, Rareș Andrei Butnărașu!
Născut la 9 septembrie 2005 (18 ani), Rareș a fost format la academiile cluburilor Juventus Timișoara (acum FC Luceafărul Timișoara) și Ripensia Timișoara. Pentru Ripi a debutat la seniori, în Liga a 2-a, pe când avea doar 16 ani. A strâns nouă prezențe și a marcat primul său gol într-un eșalon superior în sezonul 2022/23. Meciul său de debut a fost împotriva celor de la Gloria Buzău, pe 16 aprilie 2022. Pentru fosta campioană a României a mai evoluat și în Liga Elitelor U17 și Liga de Tineret.
Este fundaș central, dar poate juca și fundaș dreapta. Are 1.86 m înălțime și cântărește 83 kg, iar piciorul său de bază este dreptul.
În sezonul trecut a evoluat la CSC Ghiroda si Giarmata Vii, formație ce a câștigat seria a 7-a a Ligii a 3-a, fiind învinsă în barajul de promovare în Liga 2 de către FC Bihor. Rareș a fost om de bază la bănățeni, fiind folosit în 32 de partide și reușind să marcheze 2 goluri. A fost al doilea cel mai folosit jucător al trupei din Câmpia Timișului.
Mult succes în tricoul alb-violet!”, este comunicatul celor de la FC Argeș.
De citit și materialele
News Liga 2/ FC Argeș a transferat doi tineri jucători, de mare perspectivă!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// ACSM Reșița vs CFC Argeș 0-1
Ultima partidă a etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, rundă intermediară, s-a jucat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Steaua vs FC Voluntari 3-2/ Rezumat Video – Meci teribil în Ghencea>> Steaua înscrie de trei ori după pauză și o lasă fără puncte pe Voluntari!
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a continuat cu partida dintre Steaua și...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 10 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24