La o zi după partida cu Universitatea Cluj, scor 0-0, din cadrul rundei a 5-a SuperLiga, conducerea „Lupilor Galbeni” a anunțat transferul tânărului jucător Bogdan – Nicolae Marian (19 ani),
Marian evoluează pe postul de fundaș stânga și a fost transferat pentru a suplini absența lui Valentin Țicu, care a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, precum și o leziune a meniscului, la genunchiul piciorului stâng. Țicu a fost operat zilele trecute, iar recuperarea va dura aproximativ 6 luni.
Jucătorul s-a format la academia lui Watford și a semnat un contract pe două sezoane cu Petrolul!
„Bun venit, Bogdan-Nicolae Marian!
Tânărul jucător Bogdan-Nicolae Marian (19 ani) a semnat, astăzi, un angajament valabil pentru următoarele două sezoane cu FC Petrolul Ploiești!
Născut la Baia Mare, Marian evolează pe postul de fundaș stânga și are junioratul făcut în Anglia, la academia clubului Watford.
A mai jucat, sub formă de imprumut, la AFC Rushden&Diamonds, iar în vara anului 2023 s-a transferat în România, aflându-se, pe parcursul ultimului sezon, în lotul lui FC Voluntari.” a comunicat conducerea Petrolului pe Facebook.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 4 ore agoNews Baschet – Cupe Europene// U-BT o învinge pe Hapoel Ierusalim, dar l-a pierdut pe Patrick Richard. Vezi comunicatul clubului!/ Oradea se impune în fața Argeș Basketball
U BT Cluj-Napoca, campioana României en-titre, a obținut a doua victorie a sezonului din...
-
Din Voleu
/ 19 ore agoLui Andrei Nicolescu i-au ieșit analizele financiare!/ Cu câți bani s-a ales Dinamo după meciul cu FCSB
Pe Arena Națională, în prezența a 45.469 de spectatori (n.red. cifră oficială), Dinamo a...
-
Din Voleu
/ 20 de ore agoCine transmite Glasgow Rangers vs FCSB/ Decizie greu de înțeles a unei televiziuni de sport!
FCSB – campionana României – va evolua mâine, 24 octombrie, de la ora 22.00,...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoOficial// Etape de suspendare pentru Ivanov, Balaure, Dănuleasa și Hromada/ Incidentele de la meciurile Dinamo vs FCSB și Petrolul vs CFR, discutate în 30 octombrie
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal i-a oferit, astăzi, lui Silviu...