FC „U” Cluj-Napoca a revenit în cursul acestei dupa-amiezi cu un material de prezentare, mai amplu, a mijlocașului italian Marco Fossati. Transferul lui Fossati a fost anunțat în această dimineață de sâmbătă, 23 septembrie.
Juniorat făcut la rivalele din Milano
Primele detalii despre noul nostru jucător se leagă de Inter Milano și AC Milan, fiind în curtea celor două rivale în perioada junioratului. După ce a evoluat până la 16 ani la Inter, în vara anului 2010 a fost transferat pentru 4 milioane de euro de AC Milan, unde a avut evoluții foarte bune. În ediția 2010/2011 a reușit să înscrie de 8 ori la echipa Primavera a rossonerilor.
Pasul natural mai departe a fost trecerea la un club dintr-o divizie inferioară, această mutare fiind în tabăra celor de la Latina Calcio.
Sute de meciuri în Serie B și Serie C
Pe lângă Latina, mijlocașul nostru defensiv a trecut pe la Bari, Ascoli, Perugia, Cagliari, Hellas Verona sau Monza. Inevitabil, a adunat peste 170 de prezențe în Serie B, întrecere în care a marcat de 10 ori și a oferit 15 pase de gol, dar și în Serie C a avut contribuții notabile în cele aproape 60 de apariții.
Debutul în Serie A, la Hellas Verona
Prestațiile solide i-au permis în 2017/2018 să debuteze și în primul eșalon italian, pe când a jucat la Hellas Verona. Atunci, a prins un sfert de oră pe Stadio Olimpico împotriva celor de la AS Roma.
Acea stagiune i-a adus în total nouă meciuri în care a fost integralist în Serie A, prima dată în fața lui Lazio, iar pentru ultima oară în runda care a închis sezonul, pe stadionul lui Juventus Torino.
A parcurs fiecare etapă la nivel juvenil în naționala Italiei
Mijlocașul nostru defensiv a făcut parte din naționala Italiei de la U17 la U21, cele mai multe prezențe fiind la prima categorie menționată (16). Alături de național U17 a participat la Europeanul din 2009, precum și la Mondialul din acel an, dar și la Mondialul din 2010.
În anii la naționalele juvenile a avut colegi precum Mattian Perin, Stephan El Shaarawy, Marco Verratti, Mattia De Sciglio, Andrea Belotti sau Daniele Rugani.
Trofeele din Croația
Singura experiență departe de țara natală a avut-o până în prezent în Croația, la Hajduk Split, alături de care a cucerit în două rânduri Cupa Croației și a jucat în preliminariile UEFA Conference League. În plus, Fossati a prins 66 de apariții în prima ligă croată, perioadă în care a oferit 4 assist-uri și a marcat un gol.
CV Marco Fossati
- Nume: Marco Ezio Fossati
- Data nașterii: 5 octombrie 1992
- Poziție: mijlocaș defensiv (poate fi folosit pe post de mijlocaș central, dar și ofensiv)
- Înălțime: 1,80 m
- Cifre în Serie B: 177 M – 10 G – 15 A
- Cifre în Croația: 66 M – 1 G – 4 A
- Echipe la care a evoluat până în prezent: Inter Milano, AC Milan (ambele la nivel juvenil), Latina Calcio, Ascoli, Bari, Perugia, Cagliari, Hellas Verona, AC Monza, Hajduk Split
- Trofee: Cupa Croației în două rânduri (2021/2022 și 2022/2023 alături de Hajduk Split), Serie B (2015/2016 alături de Cagliari), Serie C (2019/2020 alături de Monza)
- Crescut la Inter Milano și AC Milan
- Fost internațional de tineret, a participat cu Italia la Campionate Europene și Mondiale
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Europa League
/ 2 ore agoEuropa League// FCSB vs Olympiakos (ora 22.00)/ Campioana României s-ar mulțumi cu egal!/ MM Stoica a anunțat numărul de bilete vândute până miercuri
FCSB și Olimpiakos se întâlnesc joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, în...
By Silviu Coman -
Baschet
/ 4 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...