Connect with us

Din Voleu

Trei „stranieri” vor sosi la Rapid! Marius Șumudică: „Vom aduce 3 jucători de calitate mult peste ce este în campionatul nostru!”

Pe „Ion Oblemenco”, într-un meci dn cadrul etapei a 8-a a SuperLigii, Rapid București a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, scor 1-1. În ultimele două partide, cu Marius Șumudică pe bancă, echipa giuleșteană a obținut patru puncte.

La finalul partidei, Marius Șumudică s-a declarat mulțumit de rezultatul final, însă nu și de jocul echipei. Acesta a anunțat că în cel mai scurt timp vor veni 3 jucători noi sub comanda sa. 

”Sunt mulțumit de efortul pe care l-au depus, dar parțial. Suntem departe, s-a văzut că au relații de joc, au jucători care fac diferența. O deplasare grea, o deplasare foarte complicată. Nu vreau să mă scuz, dar avem de muncă, trebuie să muncim și cu siguranță că vom crește. În două deplasări să iei 4 puncte, a fost destul de greu.

Vreau să-i felicit pe suporteri, trebuie să înțelegem că ăsta e spiritul Rapidului. Trebuie să punem toți umărul ca să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ajunge în play-off. Nu am pierdut, asta e important. Din punctul ăsta de vedere, eu sunt mulțumit de rezultat. Nu sunt mulțumit de joc, nu avem curaj. Trebuie să înțelegem că va trebui să trecem peste această barieră. 

Marcăm gol, dar după ne retragem. Eu nu am nevoie de așa ceva! Trebuie să transform această mentalitate. Eu pun presiune, suporterii pun presiune, nu e ușor. Am ridicat echipa, am luat patru puncte, dar trebuie să ne pregătim și mai bine. 

Ne lipsește Hromada, ne lipsește Emmers. Avem nevoie de transferuri. Cu siguranță că domnul Șucu și domnul Angelescu fac eforturi și vor veni 2 sau 3 jucători. 

Nu suntem ok din punct de vedere fizic. Nu vreau să vorbesc despre ce a fost înainte, eu încerc. Arătăm rău din punct de vedere fizic. Trebuie să lucrăm. În ultimele 3 luni, echipa asta a avut doar 4 zile cu antrenamente duble. Nu vreau să vorbesc mai mult, este colegul meu (n.r. Neil Lennon) care a făcut performanță. El dădea liber în mijlocul săptămânii, dar eu nu sunt adeptul. 

Nu sunt jucători români, ei sunt doar jucători străini. Sunt jucători pe care-i cunosc și pe care i-am antrenat. Sunt jucători care vor veni cu sufletul. Vom aduce 3 jucători de calitate mult peste ce este în campionatul nostru”, a spus Marius Șumudică.

SUPERLIGA – PROGRAMUL și REZULTATELE  RUNDEI a 8-a/ 30 august- 2 septembrie

Vineri, 30 august

Oțelul Galați (15 p.) – Sepsi OSK Sf. Gheorghe (8 p.) 2-0 (2-0)/ Au marcat: Al. Pop (22, 42)

Sâmbătă, 31 august

FC Hermanstadt (11 p.) – Poli Iași (7 p.) 6-2 (4-1)/ Au marcat: Balaure (3, 58), R. Deaconu (9), Ianis Stoica (19), Chițu (42), R. Popescu (78) – Teixeira (45+3), Ștefanovici (82)

Universitatea Craiova (15 p.) – FC Rapid 1923 (9 p.) 1-1 (1-1)/ Au marcat: Mitriță (33 – penalty) – Braun (18)

Duminică, 1 septembrie

Ora 16.30 FC Botoșani (6 p.) – Petrolul Ploiești (10 p.)

Ora 18.45 Farul Constanța (8 p.) – CFR 1907 Cluj (10 p.)

Ora 21.30 FCSB (5 p.) – UTA Arad (7 p.)

Luni, 2 septembrie

Ora 19.00 Unirea Slobozia (8 p.) – Gloria Buzău (5 p.)

Ora 21.30 Universitatea Cluj (15 p.) – Dinamo (12 p.)

De citit și:

SuperLiga – Runda a 8-a// Universitatea Craiova vs Rapid 1-1/ Rezumat Video/ La pauză, echipele intraseră deja în vacanța de două săptămâni!

 

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu