Farul lui Hagi a terminat la egalitate cu Dinamo, scor 1-1, în cea de-a doua partidă a rundei a 12-a din Superligă.
Dinamo a marcat în 11 din cele 12 partide de campionat și este echipa cu cele mai multe goluri înscrise, golaveraj 21-15.
Lipsită, din nou, de numeroși posibili titulari – Hakim Abdallah, Homawoo, Boateng, Bordușanu (accidentați), Selmani, Opruț (ambii suspendați) – Dinamo s-a prezentat la meciul cu Farul decisă să munceacă pentru fiecare minge și metru de teren.
Cătălin Cîrjan a deschis scorul repede, în minutul 4, după o plimbare cu mingea la picior prin careul constănțean, din stânga până-n centru, de unde a plasat-o elegant în poarta lui Buzbuchi.
Farul nu a avut nevoie de prea multe minute pentru a reintra în meci, însă tot Dinamo a fost mai preocupată de jocul pe poartă. Pe o minge jucată rapid, din puține atingeri, Cîrjan a avut 2-0 pe frunte, din plonjon.
Prima repriză s-a încheiat cu parada de mare efect a lui Golubovic, care a reușit să scoată de sub transversală mingea șutată de Grigoryan, din zona punctului cu var, după pătrunderea nestingherită a lui Sîrbu pe lângă Costin, reprofilat fundaș de bandă stânga.
Pauza nu a adus schimbări în cele două garnituri. Dinamo a încercat să-și păstreze registrul tactic, însă Farul a început să crească viteza paselor. Defensiva lui Kopic a fost pusă la grea încercare de pătrunderile lui Grigoryan și Ciobanu.
foto ultras24.ro – captură video/ Farul vs Dinamo
Din minutul 65, haita dinamovistă a început să respire tot mai greu, obosită de atâtea asalturi, centrări și șuturi de la semi-distanță, unul dintre acestea lovind și bara. În cele din urmă, în minutul 71, Grigoryan a restabilit egalitatea, ajutat și de Costin, printr-un șut din zona careului mic.
Impulsionată de reușita lui Grigoryan, Farul a căutat cele mai simple soluții de a o învinge pe Dinamo, prin șuturile lui Nedelcu, Ciobanu și Alibec sau dintr-un penalty.
REZUMAT VIDEO:
După două căderi teatrale în careu – Grigoryan și Alibec – a urmat o a treia, în minutul 75. Arbitrul Adrian Cojocaru a lăsat jocul să continue, dar faultul comis de Licsandru asupra lui Alibec – fundașul dinamovist a avut ambele mâini pe tricoul atacantului – a fost evident. VAR-ul nu a intervenit!
Echipa lui Hagi a acumulat 13 puncte și se menține în zona inferioară a clasamentului, în timp ce Dinamo, cu 18 puncte, ocupă provizoriu locul 3.
FARUL vs DINAMO 1-1 (0-1)
Au marcat: Grigoryan (71) – Cîrjan (4)
Statistici partidă// Posesia: 55%-45%; Șuturi pe poartă: 5-3; Șuturi pe lângă poartă: 10-1; Cornere: 5-0; Cartonașe galbene: 2-4
FARUL: Buzbuchi 6 – Sîrbu 5,5 (68, Țîru), Bălașa 5,5, Marins 5,5, C. Ganea 6 – Radaslavescu 5 (68, Stoian), Dican 5,5 (77, Doicaru), Vînă 5 (68, Nedelcu 5) – Rivaldinho 4,5 (57, Ciobanu 5,5), Alibec 5, Grigoryan 5
Rezerve: Ducan, Cercel, Țîru, Dănuleasa, Aioanei, Nedelcu, N. Popescu, Casap, Doicaru, C. Stoian, A. Ciobanu, Mustacă
Antrenor: Gică Hagi
Dinamo: Golubovic 7 – Sivis 6, Patriche 6, Licsandru 6, C. Costin 5,5 – Olsen 6, Gnahore 6, Cîrjan 6,5 (69, Mărginean 5,5) – Milanov 6 (79, Soro), Politic 4,5 (79, R. Rotund), A. Bani 5,5 (63, P. Neagu 5)
Rezerve: Ailenei, A. Stoian, Pășcălău, Soro, P. Neagu, Caragea, Rotund, Mărginean
Antrenor: Zeljko Kopic
Arbitru: Adrian Cojocaru // Asistenți: Marius Badea, Adrian Vornicu/ Arbitru VAR: Florin Andrei // Asistent VAR: Florian Vișan
PROGRAMUL RUNDEI a 12-a/ 4-6 octombrie
Vineri, 4 octombrie
UTA Arad – Petrolul Ploiești 3-1 (2-0)/ Au marcat: Huja (32), Cîmpanu (38), Hrezdac (57) – Tudorie (53)
Farul Constanța – Dinamo 1-1/ (0-1)/ Au marcat: Grigoryan (71) – Cîrjan (4)
Sâmbătă, 5 octombrie
Ora 16.45 Unirea Slobozia – Universitatea Cluj
Ora 19.00 CFR Cluj – Poli Iași
Ora 21.30 Oțelul Galați – Universitatea Craiova
Duminică, 6 octombrie
Ora 13.30 FC Hermanstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 18.45 FC Botoșani – FC Rapid 1923
Ora 21.00 FCSB – Gloria Buzău
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...