Pe „Municipalul” din Sibiu, Sepsi Sfântu Gheorghe a învins-o pe FC Hermannstadt, scor 4-0 (2-0), într-o partidă din cadrul etapei a 12-a din SuperLiga.
Valentin Suciu, tehnicianul echipei covăsnene, a început partida cu Szilard Gyenge (23 de ani) în poartă, în locul „căpitanului” Roland Niczuly. cel care a fost titular în 10 meciuri din acest sezon. Gyenge a fost transferat în această vară de la FK Csikszereda.
Covănenii au deschis scorul relativ repede, în minutul 14, prin El Sawy, reîntors la Sepsi sub formă de împrumut de la Rapid. În finalul primei reprize, defensiva sibiană a fost prinsă din nou pe picior greșit și Florin Ștefan a marcat prentru 2-0.
Marius Măldărășanu a decis să abordeze repriza a doua cu doi atacanți, prin introducerea lui Sergiu Buș în locul winger-ului Ronaldo Deaconu. În defensivă, apaticul Antwi a fost schimbat de Oroian. Pe hârtie, schimbările promiteau un alt fotbal.
foto – ultras24.ro – captură video
În minutul 55, Murgia a înscris cu capul, după un corner executat de Balaure și remontada Sibiului se întrevedea la orizont, dar VAR-ul i-a cerut lui Marcel Bîrsan să arunce o privire la monitor. Centralul a considerat că Aurelian Chițu, aflat în poziție de ofsaid, l-ar fi împiedicat pe portarul Gyenge să intervină și a decis anularea golului. Interesant este că nimeni din tabăra covăsneană nu a protestat după încasarea golului.
După intervenția lui Gyenge din minutul 64, atacurile sibienilor au început să devină tot mai palide, iar în minutul 70 s-a tras cortina. Alexandru Oroian l-a faultat în careu pe Neskovic și Alimi a marcat din penalty, pentru 3-0.
foto – ultras24.ro – captură video
S-a terminat 4-0 pentru Sepsi, pe o ploaie rece de toamnă. Neskovic a înscris în al 8-ulea minut adițional!
În urma acestui rezultat, Hermannstadt a căzut până pe locul 13, cu 12 puncte, în timp ce Sepsi a urcat provizoriu pe locul 8, cu 14 puncte acumulate.
FC HERMANNSTADT vs SEPSI 0-4 (0-2)
Au marcat: El Sawy (14), F. Ștefan (42), Alimi (71 – penalty), Nskovic (90+8)
HERMANNSTADT: Căbuz 6 – Antwi 4,5 (46, Oroian 4,5), Găman 5, Bejan 5, Goncalves 5 – Murgia 6 (75, Neguț), Ivanov 5 (85, Kujabi) – Balaure 5, Deaconu 4,5 (46, S. Buș), Ianis Stoica 5 (75, D. Iancu) – Chițu 4,5
Rezerve: Muțiu, Biceanu, S. Buș, Căpușă, D. Iancu, Kujabi, Neguț, A. Oroian, R. Popescu, I. Pop, Selimovic, Ionuț Stoica
Antrenor: Marius Măldărășanu
SEPSI: Gyenge 6 – Haruț 6, Ciobotariu 6, Ninaj 6 – Kallaku 6 (68, Alimi 6), Mino 6 (82, Siger), F. Ștefan 6 (68, Neskovic 5,5), Dumitrescu 5,5 – C. Matei 6, M. Coman 4,5, El Sawy 6 (68, D. Oroian)
Rezerve: Niczuly, Alimi, Bardea, H. Batzula, Breij, Hajdin, D. Moldovan, Neskovic, D. Oroian, Siger
Antrenor: Valentin Suciu
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti)/ A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti), A2: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşt)/ Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti)/ Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti)
PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 12-a/ 4-6 octombrie
Vineri, 4 octombrie
UTA Arad – Petrolul Ploiești 3-1 (2-0)/ Au marcat: Huja (32), Cîmpanu (38), Hrezdac (57) – Tudorie (53)
Farul Constanța – Dinamo 1-1/ (0-1)/ Au marcat: Grigoryan (71) – Cîrjan (4)
Sâmbătă, 5 octombrie
Unirea Slobozia – Universitatea Cluj 2-2 (2-0)/ Au marcat: Gele (16), C. Toma (22) – Miranyan (52), Boboc (64)
CFR Cluj – Poli Iași 2-1 (2-0)/ Au marcat: Kamara (10), L. Munteanu (16) – Bordeianu (88 – penalty)
Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1 (1-1)/ Au marcat: Juric (5) – Baiaram (14)
Duminică, 6 octombrie
FC Hermanstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-4 (0-2)/ Au marcat: El Sawy (14), F. Ștefan (42), Alimi (71 – penalty), Nskovic (90+8)
Ora 18.15 FC Botoșani – FC Rapid 1923
Ora 21.00 FCSB – Gloria Buzău
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 5 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24 -
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet// Azi, CSO Voluntari vs Newcastle Eagles, în finala ENBL!
CSO Voluntari a obținut calificarea pentru al doilea sezon consecutiv în finala ENBL, după...
-
Din Voleu
/ 19 ore agoFRF și Asociația E.D.I.T. organizează Ediția a 2-a a competiției Liga Liceelor Playerfy – București!/ Turneul Final în Polivalenta Dinamo, transmis de PRO ARENA!
Federația Română de Fotbal și Asociația E.D.I.T. anunță organizarea a celei de-a doua ediții...