Universitatea Cluj – liderul SuperLigii – a pus capăt seriei de trei partide fără victorie și a învins-o pe Oțelul Galați, scor 2-0, în cea de-a doua partidă a rundei a 13-a.
În prima repriză, frica a guvernat evoluțiile celor două echipe. Sabău a revenit la sistemul 4-2-3-1, însă cu Alex Chipciu în zona mediană, în timp ce Dorinel Munteanu a marșat pe clasicul 4-3-3. Deși a încheiat primele 45 de minute cu o posesie de 59%, „U” nu a expediat niciun șut pe poarta lui Iustin Popescu. De altfel, primul șut care a prins cadrul porții i-a aparținut „oțelarului” Teles, în minutul 42, prins fără probleme de Gertmonas.
Foto – facebook – SCOtelulGalati/ „U” Cluj vs Oțelul
Pauza – acel sfetnic bun – a jucat un rol important în stabilirea câștigătoarei. Neluțu Sabău i-a lăsat la dușuri pe ibericul Daniel Lasure și Robert Silaghi, în locul acestora introducându-i pe Berto și Blănuță. Sistemul de joc a suferit modificări. Chipciu a revenit la vechiul job- fundaș stânga, Thiam a redevenit extremă, Blănuță vârf împins, iar Berto winger dreapta. În plus, Sabău a modificat și cutia de viteze a paselor, iar Oțelul a început să se îndoaie ușor, linia mediană fiind nevoită să facă mulți pași în spate.
În minutul 59, Blănuță a insistat la o minge în interiorul careului și l-a obligat pe Zivulic să comită henț. Jocul a continuat câteva zeci de secunde, însă la prima întrerupere VAR-ul a intervenit. Andrei Chivulete a privit monitorul și Dan Nistor a transformat impecabil penalty-ul.
Prin două modificări în echipa de start, Dorinel Munteanu a încercat să-i redea echipei prospețime pe flancuri, prin trimiterea în teren a lui R. Tănasă și Adăscăliței, dar Nistor, Blănuță, Thiam și Zivulic i-au stricat planurile.
Nistor a pasat, Blănuță a șutat din interiorul careului și Iustin Popescu a respins înalt, pentru un duel aerian între Thiam și Zivulic, mingea fiind împinsă cu capul în poarta gălățeană, de Thiam sau Zivulic. Greu de spus.
Foto – HMR – ultras24.ro/”U” Cluj vs Oțelul
În urma acestei victorii, „U” Cluj își consolidează poziția de lider, cu 26 de puncte, în timp ce Oțelul, la prima înfrângere în acest sezon, rămâne cu 19 puncte, dar la finele etapei nu o vom mai regăsi pe locul 3.
„U” CLUJ vs OȚELUL 2-0 (1-0)
Au marcat: Dan Nistor (61 – penalty), Thiam (69)
„U” CLUJ: Gertmonas 6,5 – Boboc 6, Van Der Werff 6, I. Cristea 6, Briz 5 (46, Berto 6) – Silaghi 5,5 (46, Blănuță 6, 89, Bota), Simion 6,5, Bic 6, Chipciu 6 – Nistor 6 (90+3, Oaidă), Thiam 6 (80, Codrea)
Rezerve: Gorcea, Oancea, Mitrea, Codrea, Popescu, Oaidă, Rață, Bota, Tchassem, Miranyan, Pereira, Blănuță
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
OȚELUL: I. Popescu 6 – Maftei 5,5 (68, R. Tănasă 5) , Zivulic 4,5, Stevanovic 5, M. Silva 5,5 – Cisotti 5,5, Lameira 5,5, Teles 6 (68, Adăscăliței 5) – Maciel 5,5 (78, Angha), Juric 5 (78, N. Roșu), Al. Pop 4,5 (55, Duric 4,5)
Rezerve: Dur-Bozoancă, Adăscăliței, Rus, Gallo, Tomasevic, Zhelev, Neagu, Tănasă, N.Roșu, Duric, Andronache, Angha
Antrenor Dorinel Munteanu
Arbitru: Florin Chivulete (București)/ Asistenți: Ferencz Tunyogi (Zalău), Andrei Constantinescu (București)/
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari)/ Asistent VAR: Mircea Orbuleț (București)
PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 13-a/ 18-21 octombrie
Vineri, 18 octombrie
Gloria Buzău – FC Hermannstadt 3-0 (1-0)/ Au marcat: Budescu (45+2 – penalty, 71), Matos (90+4)
Universitatea Cluj – Otelul Galați 2-0 (0-0)/ Au marcat: Dan Nistor (61 – penalty), Thiam (69)
Sâmbătă, 19 octombrie
Ora 18.15 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – UTA Arad
Ora 21.00 Petrolul Ploiești – CFR Cluj
Duminică, 20 octombrie
Ora 16.00 Universitatea Craiova – FC Botoșani
Ora 21.00 Dinamo – FCSB
Luni, 21 octombrie
Ora 18.30 Poli Iași – Unirea Slobozia
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – Farul Constanța
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...