
Oțelul Galați a fost învinsă de Unirea Slobozia, scor 0-2 (0-1), într-o partidă din cadrul etapei a 14-a din SuperLiga.
Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a încheiat meciul fără niciun șut pe poarta adversarei, ceea ce confirmă în bună măsură rezultatul și declinul Oțelului, la a doua înfrângere consecutivă.
La flash-interviu, Dorinel Munteanu a spus că aceasta a fost cea mai slabă partidă de când se află la echipă. Apoi, Munti a anunțat că, cel mai probabil, acesta va fi ultimul sezon al său la Oțelul Galați, deși contractul îi expiră în vara lui 2027!
”Un rezultat meritat, după aspectul jocului. Problema a fost la noi, trebuie să ne întrebăm de ce am jucat atât de slab, de ce s-au prezentat așa la acest joc, pentru că obiectivul nostru era altul. M-a surprins faptul că am jucat poate cel mai slab joc de când sunt eu la conducere. Trebuie să redresez echipa, dar trebuie să văd și partea plină a paharului. Trebuie să terminăm bine campionatul, dar nu va fi ușor.
Sunt nemulțumiri din toate părțile, chiar dacă am început bine sezonul, însă nu înțeleg de ce. Toată responsabilitatea e a mea, dar nu sunt patron aici. Asta nu scuză cu nimic rezultatul, dar în loc să fim uniți, pentru că în ultimele 2-3 săptămâni s-au vorbit foarte multe, suporterii visează, trăiesc din vise. O spun cu responsabilitate și cu părere de rău că mi-aș dori să nu fie începutul sfârșitului acestei echipe, așa cum a fost acum 10 ani.
De ce spun acest lucru? Lumea din fotbal sau din Galați și îmi cer iertare dacă jignesc pe cineva, uită de rezultatele pe care le-am avut anul trecut, de condițiile care sunt aici. Suntem o echipă mică cu suflet mare, cu buget mic. Nu pot să performez fără bani. Cine are bani, performează, cine nu, rămâne pe loc. Eu cred că ne-am depășit condiția.
Când spun că nu suntem susținuți nu mă refer la acei oameni minunați care ne-au ajutat la începutul proiectului, Consiliul Local, domnul primar, televiziunile care au venit lângă noi. Nu vreau să ascund acest joc foarte slab al nostru, dar în fotbal trebuie să vezi și partea plină a paharului.
Voi face tot posibilul și va fi ultimul an pentru mine când voi face tot posibilul să redresez această echipă, să mă lupt cu toate greutățile și să-i fac fericiți pe acești oameni care vin la stadion.
Mă gândesc, m-am gândit și mai demult. Nu e ușor să te bați cu morile de vânt, adică cu granzii SuperLigii, pentru că lumea uită foarte repede că în trei ani de zile am promovat.
Unul din cazurile care mă deranjează cel mai mult e că singurul meci în care a fost stadionul plin a fost cu Botoșani, când am promovat. Nu mai există interes, nu pot să-mi dau seama de ce.
Am avut o zi neagră. Am recunoscut, am zis de la început, nu am văzut așa echipă antrenată de mine să joace atât de slab. În 20 de minute adversarul trebuia să aibă 2-0. Eu sunt responsabil de rezultat, dar tot eu trebuie să salvez situația.”, a declarat Dorinel Munteanu.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 11 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 12 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
